Iubirile Ninei Cassian, poeta care se descria „rățușca cea urâtă”. Ce spunea despre relația cu Marin Preda

0
Publicat:

„Donna miraculata“, una dintre poeziile ei, a fost inclusă în topul celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani. Nina Cassian a murit într-o zi de 15 aprilie.

Nina Cassian

„Amorezată am fost toată viaţa. Şi mai ales fiind eu răţuşca cea urâtă, mi se părea că nu o să mă iubească nimeni niciodată şi o să mor fată bătrână. Dar am jinduit să fiu iubită şi să iubesc“, a povestit poeta.

În „Istoria literaturii române contemporane“, Alex Ştefănescu a descris-o drept „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română“, scrie ziarul Click.

Renée Annie Cassian (Nina Cassian) a venit pe lume pe 27 noiembrie 1924, la Galaţi, într-o familie de origine evreiască. S-a mutat cu familia la Braşov, unde a urmat cursurile Liceului Principesa Elena, şi apoi la Bucureşti, unde a urmat cursurile Institutului Pompilian.

La vârsta de 16 ani intră în Organizaţia Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate.

Primele ei încercări literare au fost încurajate de Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânara poetă. În 1940, Tudor Arghezi spunea despre ea „Talent incontestabil!“, după ce îi citise un caiet de versuri. Prima sa poezie publicată în ziarul „România liberă“ abia în 1945, care a şcocat prin stilul său, are un titlu teribilist pentru o poezie de debut: „Am fost un poet decadent“. 

Nina Cassian s-a căsătorit prima dată când avea vreo 18 ani, cu Vladimir Colin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică premiat de trei ori de Societatea Europeană de Science Fiction.

Apoi l-a cunoscut pe Al. I. Ştefănescu, al doilea ei soţ, pentru care a divorţat de Vladimir Colin, şi a rămas cu el 36 de ani, până când acesta a murit. „Ali, spre deosebire de Colin, nu era nici înalt, nici frumos, nu fusese ilegalist, nu-i plăcea poezia modernă, dar m-am îndrăgostit de el până peste cap şi fără argumente“, adnota ea în „Memoria ca zestre“.

Nina Cassian a povestit că la Marin Preda a atras-o modul în care nara momente din copilărie şi din adolescenţă şi „marea lui capacitate de a iubi şi de a suferi din dragoste“.

Într-un interviu acordat lui Carmen Firan a vorbit despre întâlnirile din 1953, de la Castelul Foişor din Sinaia, unde se retrăgeau pe-atunci scriitorii. „Au fost zile şi nopţi pe care le-aş numi depline, eu hrănindu-mă din nuditatea lui absolută, uluitoare, pentru că… nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu trăiam evenimentul sacru că-l văd pe omul acela cum nu mai fusese văzut de la naştere, adică în dezarmarea şi oferta lui cea mai totală. Într-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – şi… mă mângâia. Cu palma la o mică distanţă de trupul meu, conturându-l în aer, ca o pasăre, ca un satelit pe o misterioasă orbită, plutind, neatingându-mă decât cu emanaţia acelei mâini“.

La New York, l-a întâlnit la o petrecere pe Maurice Edwards, director artistic al Filarmonicii din Brooklyn şi autor a trei cărţi publicate în Statele Unite. După câteva zile, a primit de la el o felicitare cu doi şoricari bot în bot, rasa ei preferată. S-au căsătorit în 1998, când ea avea 73 de ani, iar el 75.  

Poeta a murit pe 15 aprilie 2014, în urma unui stop cardiac, şi a fost înmormântată la New York.   

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Îngrijorat de presiunile crescânde asupra regimului, Putin promovează în cercul de putere oameni de încredere din tânăra generație
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Profesorii protestează în Piața Victoriei, alături de mai multe confederații sindicale. „Spunem un nu hotărât austerității”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv