V.S. Naipaul, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2001, a murit la vârsta de 85 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul britanic Vidiadhar Surajprasad Naipaul, care a câştigat premiul Nobel pentru Literatură în 2001, a murit la vârsta de 85 de ani, în locuinţa lui din Londra, potrivit informaţiilor oferite de familia sa.

Romancierul s-a născut într-o zonă rurală din Trinidad, în anul 1932 şi este recunoscut pentru mai multe opere, trei fiind traduse şi în limba română. 

Multe dintre scrierile sale au abordat teme precum colonialismul şi exilul.

Soţia sa a menţionat că scriitorul a murit „înconjurat de cei pe care i-a iubit, trăind o viaţă plină de o creativitate minunată şi străduinţă,” scrie BBC.

În perioada copilăriei, tatăl său îi citea din operele lui Shakespeare şi ale lui Dickens.

În urma câştigării unei burse, s-a înscris la Universitatea Oxford. În timpul studenţiei, s-a confruntat cu depresie şi a avut o tentativă de sinucidere.

Conform comisiei premiului Nobel pentru literatură, distincţia i-a fost acordată pentru că „a unit naraţiunea pătrunzătoare cu analiza incoruptibilă în lucrări care ne obligă să recunoaştem prezenţa istoriilor suprimate.”

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile