Theodor Aman şi Ştefan Luchian, printre cei mai căutaţi pictori în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pictura "Natură statică cu căpşuni", de Theodor Aman a fost adjudecată pentru 160.000 de euro, în 2015

Theodor Aman şi Ştefan Luchian se numără printre cei mai căutaţi pictori, în 2015, lucrări ale acestora reprezentând recorduri de licitaţie pentru casele bucureştene Artmark şi AraArt, după ce au fost adjudecate cu o sumă totală de peste 200.000 de euro.


"La o primă analiză neaprofundată, putem spune că anul 2015 s-a încheiat cu rezultate previzibile, iar în condiţiile economice şi socio-politice date, considerăm că rezultate au fost mai mult decât decente", au declarat, pentru Mediafax reprezentanţii casei de licitaţii Artmark.


Pentru Artmark, lucrarea de artă care s-a adjudecat la preţul cel mai mare anul acesta a fost "Natură statică cu căpşuni", de Theodor Aman, astfel, artistul urcând pe locul al nouălea în topul 10 al celor mai bine vândute opere în licitaţie din România.
 

"Anul acesta au fost şi câteva surprize plăcute, cum ar fi recordul Theodor Aman pentru opera «Natură statică cu căpşuni», adjudecat pentru 160.000 de euro, Ion Ţuculescu a obţinut cel mai bun rezultat din ultimii doi ani pentru «Metamorfoză», adjudecat pentru 65.000 de euro, recordul Ion Grigorescu de 15.000 de euro pentru măştile cuplului Ceauşescu din «Dialog post-mortem cu Ceauşescu», realizat în contextul aderării României la Uniunea Europeană în 2007", au mai spus reprezentanţii Artmark.

Un alt record, de această dată din domeniul filatelic, a fost adjudecarea unui timbru Cap de bour 27 parale din prima emisie, pentru suma de 26.000 de euro. Acesta a devenit astfel cel mai valoros timbru vândut vreodată în România în cadrul unei licitaţii.


În ceea ce priveşte accesoriile, un inel din aur alb, decorat cu diamante albe şi galbene, a stabilit un record. Bijuteria a fost adjudecată, în cadrul unei licitaţii Artmark, pentru 14.000 de euro, însă aceasta avea o estimare consemnată în certificatul AIG Gem Laboratory, datat 2013, de 113.600 de dolari.

Pe de altă parte, AraArt a organizat, în 2015, cinci licitaţii, marcând simbolic cei cinci ani de activitate pe piaţa de artă din România.

"Printre cei mai căutaţi pictori români de către colecţionarii de artă care au achiziţionat lucrări din galerie sau au adjudecat lucrări în cadrul licitaţiilor AraArt îi menţionăm, în ordinea numărului de lucrări vândute anul acesta, pe Nicolae Tonitza, Constantin Piliuţă, Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu şi Octav Băncilă", a declarat, pentru Mediafax, profesorul Ariadna Zeck, istoric de artă şi expert evaluator al galeriei de artă şi casei de licitaţie AraArt.


Potrivit expertului, lucrarea licitată pentru suma cea mai mare, în 2015, a fost "Garoafe albe şi roşii", semnată de Ştefan Luchian, adjudecată pentru suma de 26.000 de euro.
Foarte apreciate au fost anul acesta şi lucrările "Flori în ulcică albastră", de Nicolae Tonitza, şi "Ţiganca cu trandafir la ureche", de Theodor Aman, fiecare dintre acestea fiind adejudecată pentru suma de 15.000 de euro.
 

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Cancerele care pot fi depistate prin două analize simple de sânge. „Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO