Şerban Sturdza solicită demisia lui Ivaşcu pentru „modul dezastruos” în care a gestionat dosarul sitului Roşia Montană. „Suntem comparaţi cu Siria”

Arhitectul Şerban Sturdza, vicepreşedinte al fundaţiei Pro Patrimonio, solicită demisia Ministrului Culturii George Ivaşcu pentru „modul dezastruos” în care a gestionat cererea României de a include Roşia Montană în UNESCO, precum şi o clarificare publică din partea guvernului legată de exploatarea auriferă de la Roşia Montană.

Amânarea deciziei de includere a sitului Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial reprezintă o pierdere uriaşă pentru ţară, consideră reprezentanţii fundaţiei Pro Patrimonio, o amânare „la cererea inexplicabilă a Statului Român”. Sturdza punctează, cel mai probabil cu referire la declaraţiile recente ale ministrului culturii, că deşi se află pe lista patrimoniului naţional, minimele lucrări de conservare care s-au realizat până în prezent, respectiv recunoaşterea valorii sitului se datorează „exclusiv eforturilor societăţii civile şi a localnicilor, adesea în ciuda autorităţilor responsabile”. 

„...autorităţile refuză comunităţii locale şi societăţii în general posibilitatea de a valorifica peisajul cultural local în mod sustenabil, menţinînd situaţia de subdezvoltare şi blocaj existentă. Deşi situl este pe lista patrimoniului naţional, Statul Român nu a fost capabil de nici o măsură coerentă şi eficientă de a conserva, cerceta şi pune în valoare valorile locale”, scrie Şerban Sturdza. 

Reprezentanţii Pro Patrimonio sunt nemulţumiţi şi de felul în care Ştefan Răzvan Rab, secretar de stat din Ministerul Culturii,a reprezentat România la Comitetul Internaţional al UNESCO, pe care îl consideră „inadecvat şi ruşinos”. 

„Solicităm demisia Ministrului Culturii pentru modul dezastruos în care a gestionat cererea României de a include situl minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial şi invită societatea şi autorităţile la o dezbatere largă, transparentă pentru o politică legată de conservarea şi dezvoltarea durabilă a sitului minier Roşia Montană  ca model pentru o direcţie asumată de salvare a patrimoniului României! Solicităm, de asemenea, Guvernului României să-şi clarifice public poziţia legată de exploatarea auriferă de la Roşia Montană”. 

Decizia luată iniţial de Ministerul Culturii, aceea de a retrage dosarul de pe ordinea de zi a comitetului, ridică semne de întrebare cu privire la modul în care acesta înţelege misiunea pe care o are, mai punctează arhitectul. Cererea de amânare îi permite României să revină în maxim 3 ani cu cererea de clasare, timp în care este recomandată luarea de măsuri şi întărirea protecţiei sitului.

„Toate statele participante s-au luptat pentru înscrierea de noi situri în Lista Patrimoniului Mondial şi s-au bucurat de reuşită, fiind motiv de recunoaştere atât a valorii, cât şi a eforturilor naţiunii pentru conservarea identităţii şi culturii. În acest context, modul în care România s-a prezentat este scandalos, atât diplomatic, cât şi la nivel de reprezentare a ţării, şi descurajant pentru societate”.

Despre argumentul pe care ministrul George Ivaşcu l-a invocat în această situaţie, cel de necesitate a încheierii procesului cu compania canadiană „Gabriel Resources” la Curtea de Arbitraj de la Washington, reprezentanţii Pro Patrimonio cred că acesta este şubred, în condiţiile în care, cel puţin pe hârtie, are regim special de protecţie şi conservare dat de faptul că este inclus în lista patrimoniului naţional. 

„Din păcate pentru actuala guvernare protecţia patrimoniului este doar declarativă, iar legile firave nerespectate. E suficient să amintim propunerea recentă legislativă de dezincriminarea a lucrărilor neautorizate pe monumente istorice şi zone protejate.

România are rata cea mai mare de distrugere şi neglijare a patrimoniului din Europa. Suntem comparaţi cu Siria, unde războiul produce distrugeri cumplite irecuperabile. Într-o societate prosperă, echilibrată, fără conflicte armate care poate fi motivul pentru acest fapt îngrijorător?

Patrimoniul şi peisajul construit sunt elemente fundamentale ale identităţii unei ţări, a educaţiei şi dezvoltării societăţii. În anul în care ţara serbează 100 de ani de la întregire şi priveşte către viitor, istoria dispare sub ignoranţă, nepăsare şi incompetenţă!”