Lucrarea realizată de Banksy în memoria victimelor de la Bataclan, furată în 2019, a fost găsită în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrarea realizată de artistul britanic Banksy în memoria victimelor atacului terorist din sala pariziană Bataclan, care a fost furată la începutul anului 2019, a fost găsită în Italia, scrie BBC, citat de news.ro.

Lucrarea care înfăţişează o femeie îndoliată era montată pe una dintre uşile sălii Bataclan, unde în noiembrie 2015 au fost ucise 90 de persoane în timpul unui concert Eagles of Death Metal.

Ea a fost decupată de un grup neidentificat, în ianuarie 2019. Potrivit La Repubblica, a fost găsită la o fermă din regiunea Abruzzo.

Procurorul oraşului L'Aquila, Michele Renzo, a declarat: „Descoperirea ei a fost posibilă în urma investigaţiilor conduse de procurorul regiunii în colaborare cu poliţia şi reprezentanţi ai sistemului judiciar francez“. O conferinţă de presă va avea loc şi vor fi oferite informaţii detaliate despre cum a fost găsită.

Stencilul mural, descris de administratorii sălii pariziene drept „un simbol al reculegerii”, este una dintre lucrările atribuite lui Banksy care au apărut în Paris în iunie 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”