Liviu Ciulei: „Fiecare spectacol al meu a fost diferit“
0Regizorul Liviu Ciulei a decedat marţi la vârsta de 88 de ani. În luna ianuarie a anului 2011, maestrul a acordat un interviu cotidianului "Adevărul". Vă prezentăm interviul de atunci!
„Adevărul": Cum priviţi acum acest film, „Pădurea spânzuraţilor", după 45 de ani?
Liviu Ciulei: Nu l-am mai văzut de foarte multă vreme. Mi se pare puţin prea lung, acum. A fost făcut în momente în care vedeam foarte puţine filme străine. Vedeam filmele ruseşti care erau foarte lungi, şi din cauza asta a ieşit mai lung şi mai lent. Acum l-aş putea tăia cam cu o jumătate de oră.
Aţi avut vreun model, care v-a inspirat când aţi lucrat la film, în filmele mari care se făcuseră despre Primul Război Mondial? Exista deja filmul lui Kubrick, „Paths of Glory"...
Secvenţa de pregeneric este inspirată dintr-un documentar francez despre „masacrul" de la Verdun, în care un general francez spune „avem nevoie de 600.000 de morţi pentru a învinge". Am vrut să arăt că aceşti morţi au şi faţă, au şi chip. În rest, nu, nu am avut un model.
V-aţi dorit, după aceea, să mai regizaţi film şi nu s-a putut? De ce nu aţi mai făcut film?
Păi, ce am propus eu nu s-a primit, am făcut şi o prostie... Voiam să fac multe, nu mai ţin minte exact acum, cum ar fi „Visul unei nopţi de vară" sau, tot după Shakespeare, „Regele Lear", cu ţărani din Maramureş. Voiam să fac „Baltagul", cu Anna Magnani, şi aici am făcut prostia: am refuzat un scenariu scris de un italian. Atunci mi-am tăiat craca de sub picioare, ca să zic aşa. Anna Magnani văzuse filmul „Pădurea spânzuraţilor", a vrut să lucreze, italienii băgau bani, şi, deşi a fost un scenariu excepţional, trăda personajul lui Sadoveanu. Era al unuia, Amidei, nu ştiu dacă vă spune ceva (posibil, Sergio Amidei, scenarist, printre altele, al filmelor lui Rossellini - n. red.).
Fiecare cadru din film este foarte personal, e o „semnătură". Aţi vrut să vă demonstraţi originalitatea, cu acest film?
N-am vrut să demonstrez nimic, am vrut să povestesc cât mai pe înţeles romanul. Aşa cum i-am spus şi lui Patapievici, pentru mine asta este regia: logică, după aia logică, şi după aia tot logică. Şi dacă mai e 1% inspiraţie e bine, dacă nu merge şi fără.
Vă mai amintiţi cum aţi primit vestea premiului de regie de la Cannes?
Scontam să-l primesc şi râdeau de mine colegii din echipă când le spuneam: „nu, asta o filmăm altfel, că vreau să iau premiu la Cannes". E vorba de o construcţie şi de un adevăr, pe care-l transmiţi sau pe care nu-l transmiţi.
Dintre spectacolele dvs. de teatru, pe care-l consideraţi cel mai important?
„Furtuna" (cu George Constantin - Prospero - şi Victor Rebengiuc - Caliban - n. red.). Aici, iar în străinătate „Hamlet"-ul pe care l-am făcut la Arena Stage, nu ţin minte anul (1978, cu Kristoffer Tabori - n. red.).
Există un text pe care nu aţi reuşit să-l montaţi şi regretaţi?
Nu, nu cred.
Consideraţi că ceea ce aţi făcut în străinătate vine în prelungirea a ceea ce aţi făcut în România, putem vorbi de o traiectorie artistică unitară?
Nu pot să fac judecata asta de ansamblu. Fiecare piesă pe care am pus-o în scenă îşi are personalitatea, conturul, statura ei. Am pus piese foarte diferite, şi în ţară şi acolo, de la „Play Strindberg" (de Friedrich Dürrenmatt - n. red.) la „Clipe de viaţă" (de William Saroyan - n. red.), tot cu Gina Patrichi.
Citiţi şi: Regizorul Liviu Ciulei a murit
Marius Manole: „A murit Liviu Ciulei, cel mai complex artist român"
Victor Rebengiuc: "Moartea lui Liviu Ciulei e o pierdere ireparabilă"
O capodoperă
Proiecţia specială a filmului „Pădurea spânzuraţilor", din cadrul cineclubului „Luni de Film", coordonat de criticul Mihai Fulger, a umplut ochi sala destul de vastă a cinematografului de la Muzeul Ţăranului Român. Cei prezenţi, în majoritate covârşitoare tineri şi foarte tineri, au văzut, poate pentru prima oară, capodopera lui Liviu Ciulei, film care a împlinit deja frumoasa vârstă de 45 de ani, şi au aşteptat cu nerăbdare sesiunea de Q&A de după proiecţie. Prezentarea filmului a fost făcută de interpretul principal, Victor Rebengiuc (foto, alături de Ana Széles), care i-a felicitat pe cei prezenţi pentru ocazia de a vedea o operă fundamentală a cinematografiei româneşti. Deşi, la final, Liviu Ciulei s-a declarat complet nemulţumit de calitatea proiecţiei, spunând că întreaga concepţie de imagine, „genială", a lui Ovidiu Gologan s-a pierdut, publicul a aplaudat îndelung, în picioare, filmul şi pe autorul său. Clasic şi modern în acelaşi timp, teribil de personal în aproape fiecare cadru, filmul lui Liviu Ciulei este o lecţie de regie de la un capăt la celălalt, fiind capodopera acestui autor care, din păcate, s-a exprimat atât de rar în cinema (doar prin trei filme: "Erupţia", "Valurile Dunării" şi cel de faţă).