În „ma ma“, cele mai mari temeri ale clasei de mijloc se reunesc şi devin realitate. Un film despre cancer, copii, feminitate, dragoste şi viaţă VIDEO

Cel mai nou film al regizorului spaniol Julio Medem spune, într-un mod destul de discutabil, povestea Magdei, jucată de Penelope Cruz, o mamă singură care află că are cancer.

Pelicula „ma ma“ începe promiţător. Penelope Cruz („Volver“, „Blow“) o interpretează pe Magda, o profesoară şomeră, recent părăsită de soţ şi cu un copil de crescut, Dani (Teo Planell), care află că are cancer la sân. După vizita la spital merge la meciul fiului ei unde îl cunoaşte pe Antonio (Luis Tosar: „Cel 211“, „Los lunes a sol“), chiar în timp ce Antonio îi dă singura veste bună pe care Magda o aude de la începtul filmului, faptul că el e un căutător de talente pentru Real Madrid şi că e interesat de fiul ei, acesta primeşte un telefon (procedeu folosit şi în cel mai celebru film al lui Medem, „Lucia y el sexo“) şi află că soţia şi fiica lui au fost implicate într-un accident de maşină mortal.

Până aici totul e bine şi frumos (din punct de vedere artistic), de altfel poate cel mai interesant aspect al filmului e premisa de la care porneşte: cele mai mari frici ale clasei de mijloc devenite realitate. Asaltaţi de realitate şi de statistici, cu toţii ştim de ce trebuie să ne temem: privirea îngrijorată a unui doctor, un telefon de la un număr necunoscut, sentimentul că nu eşti suficient de bun pentru jumătatea ta, incertitudinea locului de muncă. Toate acestea sunt şi mai înfricoşătoare în momentul în care realizezi că nu pot fi controlate, pur şi simplu ţi se întâmplă.

Filmul nu reuşeşte însă să ajungă la înălţimea pe care o astfel de miză o cere. Toate subiectele enumerate mai sus, în special cancerul, care este tratat cel mai amănunţit în film, necesită o abordare delicată, pentru că sunt în sine subiecte complicate şi încărcate de seriozitate şi dramatism. Tocmai de asta dialogul pare adeseori enervant, fară să ştii exact de ce. Probabil pentru că situaţia e deja în sine foarte dramatică, nu are niciun rost ca replicile să fie atât de pompoase.

În ce constă feminitatea

Gestul Magdei de a merge la coafor înainte de doctor e poate unul din cele mai frumoase şi mai subtile declaraţii de feminitate şi umanitate din film. Magda e o femeie a lumii de azi, ştie ce înseamnă cancerul, şi cunoaşte imaginea pe care o cunoaştem cu toţii a femeilor fără păr, o imagine cu atât mai înfricoşătoare pentru femei, care sunt cele mai condiţionate să-şi lege stima de sine de aspectul fizic şi care au o lungă istorie cu pletele ca simbol al feminităţii. Magda ştie deja rezultatul, cel puţin în mintea ei, şi încearcă un ultim gest de control şi expunere a feminităţii.

De altfel, o mare temă a filmului este relaţia Magdei cu feminitatea ei. Relaţia cu sânii, cele mai clare mărci ale feminităţii, este complexă în cazul majorităţii femeilor, iar Magda nu este o excepţie. Mama Magdei a murit când ea era mică, tot din cauza cancerului la sân, şi poate tocmai de aceea îşi doreşte o fetiţă atât de mult; acum că simte că feminitatea ei i-a fost afectată îşi doreşte să transmită mai departe lecţile învăţate şi să prezinte lumii şi ei înşişi dovada supremă de apartenenţă a genului: un copil.

Doctorul bun la toate

Doctorul Magdei, Julian (Asier Etxeandia: „The near east“), e frumos, bun la toate şi cireaşa de pe tort: cântă. Nu e primul film al lui Medem în care se cântă, dar în „Lucia y el sexo“ cântatul are un rol bine stabilit (ca să nu mai vorbim că e mult mai puţin şi mai natural decât ce se întâmplă în „ma ma“), un fel de pod între realitate şi închipuire. Aici doctorul nostru cântă ca să ne arate că poate şi ca să ne explice foarte clar mesajul filmului, un fel de: hei spectatorule din spate, ai auzit, filmul acesta e despre viaţa care bate tot şi despre cum suferi doar ca să apreciezi viaţa mai mult. Mulţumim, nu ne prinsesem din celelalte dialoguri din film care spun exact acelaşi lucru, în exact aceleaşi cuvinte. Muzica lipsea.

Julian mai are un rol: pe biroul lui se află fotografia Natashei, o fetiţă blondă cu ochii albaştri (copia fidelă a Lunei din „Lucia y el sexo“), pe care doctorul vrea să o adopte din Siberia. Pe măsură ce Magda devine tot mai interesată de Natasha, Julian îşi pierde tot interesul, iar la finalul filmului Natasha e tot într-un orfelinat din Siberia, trăind cum or trăi orfanii în Siberia. Natasha e pe rând simbolul purităţii, al vindecării, şi apoi devine în mintea Magdei chiar fetiţa pe care o poartă în pântece. Ca şi Luna, Natasha e o călăuză pentru adulţi, arătându-le calea şi descâlcindu-le dramele, făcând o legătură între dramele lor mundene şi universul.

De unde vin copiii

Într-un mod paradoxal, băiatul reuşeşte să fie un personaj foarte realist, tocmai prin faptul că nu are nicio legătură cu realitatea. Dani face ce fac toţi copiii, îţi pune serios răbdarea la încercare. Faptul că nu îşi dă seama că mama sa are cancer, iar apoi că este pe moarte, nu e o problemă, un copil nu are de unde să ştie multe. Explicaţia pe care i-o oferă lui Antonio pentru distanţa dintre el şi mama sa nu trebuie luată literal (pentru că e complet idioată aşa), ci ca răspunsul unui copil care nu înţelege foarte bine ce simte şi îşi oferă lui însuşi nişte explicaţii facile.

Totuşi lucrurile devin mai complicate când are nevoie de cinci luni să-şi dea seama că burtica mamei lui creşte alarmant (cine ştie poate că după ce a văzut-o că îşi pierde sânul are impresia că un corp de femeie se schimbă de pe o zi pe alta fără logică sau e cel mai sensibil copil din lume şi nu voia să-şi complexeze mama ca s-a îngrăşat). Urmează apoi o explicaţie interesantă pe care o primeşte de la mama lui. Înţeleg că povestea pe care Magda i-o serveşte e încărcată de simbolistică relevantă pentru film şi că scopul acestui film nu este neapărat o prezentare cât mai exactă a realităţii, dar totuşi nu te poţi abţine să nu te simţi frustrat când vezi că, trei scene mai încolo, aceeaşi Magda – care considera că e prea devreme să-i explice băiatului ei aproape preadolescent cele mai simple noţiuni despre cum se fac copiii – se apucă să-i facă o teorie despre cine e Dumnezeu şi sensul vieţii. Adică sigur, problemele de filosofie, etică şi religie pe care marile minţii ale lumii nu le-au desluşit sunt mult mai accesibile decât trei noţiuni de biologie. Sau poate cine ştie, mai degrabă îi distrugi unui copil mitul Fiinţei Divine (un mit atât de reconfortant că umanitatea ca întreg a apelat la el pentru a-şi linişti angoasele) decât să-i zdrobeşti ideea fantastică şi poetică despre cum se fac copiii.

Încercări nereuşite

„ma ma“ se doreşte un film complex despre probleme complexe, dar la finalul celor două ore ecranul e golit de orice urmă de complexitate. Cei pasionaţi de filmele lui Madem se vor simţi dezamăgiţi uitându-se la pelicula aceasta, care într-adevăr păstrează mărcile stilistice specifice regizorului, dar sunt atât de spălăcite încât nu mai au forţa de altă dată. Cu toate defectele lui, „Lucia y el sexo“ era cel puţin un film interesant, „ma ma“ nu reuşeşte nici atât.