În "Incontestabila ipocrizie", un Dinică de zile mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Cornel Scripcaru şi Magda Catone. Piesa: "Incontestabila ipocrizie", de Teodor Mazilu. Subiect: făţărnicia care roade societatea contemporană din interior.

Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Cornel Scripcaru şi Magda Catone. Piesa: "Incontestabila ipocrizie", de Teodor Mazilu. Subiect: făţărnicia care roade societatea contemporană din interior. Paralizate în conformism şi platitudine, două personaje îşi consumă ocările zilnice. Soţ şi soţie. Îşi duc războiul conjugal, când făţiş, când tacit. Printre reproşuri, se mai şi iubesc, dar viaţa lor este un lung şir de automatisme verbale. Impunător şi despotic, în aparenţă, dar naiv şi romantic, în esenţă, tatăl iniţiază o conversaţie banală, despre iaurt, pentru a-şi impune din nou propriile convingeri. Trădare: de la o vreme, află că fiica sa mănâncă iaurtul... fără zahăr! Este pe cale de a o dezmoşteni, pentru că fata, măritată, a ales să nu mai trăiască după regulile casei, care spuneau că alimentul se devorează numai cu zahăr. Text-parabolă, discurs care camuflează în sine frustrări şi revolte nespuse vreodată. Învârtitura de condei a dramaturgului are stil, amuză sincer, te face să te recunoşti caricaturizat pe chipul personajelor. Se simte până în ultimul rând pofta de joc a Marianei Mihuţ, Cornel Scripcaru nu minte, îmbătrânindu-şi personajul cu câteva zeci de ani, iar Magda Catone face ce ştie mai bine: ţipă şi se preface. Sceneta a doua. Gheorghe Dinică s-a îndrăgostit din interes. Iubeşte doar potenţialul apartament şi posibila maşină a viitoarei consoarte, Agripina. Dar prefăcătoria îl sabotează. Ca un procuror DNA incoruptibil, Cupidon coboară din cer şi-l ia pe Dobrişor la interogatoriu, în Rai, unde judecătorul nevăzut îl condamnă iremediabil la despărţire. Dar, ciudat, amorezul de ocazie se trezeşte din vis, cu o a doua oportunitate la fericire. şi Gheorghe Dinică mai are şansa să-şi îmbunătăţească performanţele, el afişând la premieră un entuziasm tocit şi o dorinţă de a scăpa prea repede de replică. Scenetele "Iaurtul şi Cunoaşterea Lumii" şi "Amorul unui subaltern", de Teodor Mazilu, grupate sub un singur titlu, au fost montate fără prea mari surprize de regizorul Mihai Ionescu. Un spectacol de o oră, cu o primă jumătate solidă şi cu alta invalidă.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani