În antichitate tăcerea era semn de corupţie!
0În genere, ceea ce izbeşte imaginaţia publicului contemporan în legătură cu societăţile antice este caracterul public şi explicit al multor aspecte pe care azi le-am considera secrete intangibile.
Dezbătute aproape fără excepţie de Adunarea Poporului – demos, comitia – la care iau parte câteva mii de cetăţeni, deciziile referitoare la război, rapoartele şi mesajele soliilor trimise în alte cetăţi sau la curţi ale regilor barbari, şi tot felul de alte probleme care azi ni se par a impune măcar discreţie, dacă nu chiar pecetea secretului, făceau în lumea antică obiectul unor aprinse discuţii publice „în gura mare“.
Interdicţia de a vorbi în adunarea poporului este adesea socotită o pedeapsă dintre cele mai grave. „Acesta a fost un cetăţean care a luat parte mereu la toate acţiunile organizate de cei de vârsta lui, ... şi acum e silit să tacă, privat nu doar de toate celelalte bunuri (care îi fuseseră confiscate), ci şi de dreptul esenţial de a vorbi şi de a se plânge; el nu are nici măcar posibilitatea de a vă spune, o, atenieni, dacă tot ce i s-a întâmplat este drept sau nedrept“, spune Demostene în discursul său „Contra lui Meidias“ – persecutorul acelui anonim redus cu de-a sila la tăcere. Într-adevăr, dacă egalitatea în drepturi politice se traduce, cum ne spune Herodot, în isegoria – dreptul egal la cuvânt în ecclesia sau la tribunal – contrariul acestor drepturi, atimia, pierderea drepturilor cetăţeneşti, e marcată înainte de toate de interdicţia de a vorbi în public.
Citeşte mai multe pe historia.ro