FOTO Frescele Mănăstirii Argeşului, datând din 1526, expuse la Muzeul Naţional de Artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi seara, de la 18.30, are loc vernisajul expoziţiei-eveniment „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” la Muzeul Naţional de Artă al României. Expoziţia reuneşte 31 dintre cele 35 de fragmente de frescă care datează din 1526 şi care fac parte şi astăzi din ansamblul decoraţiei murale al bisericii Mănăstirii Argeşului. Vizitatorii pot vedea frescele începând cu 7 decembrie şi până pe 26 mai 2013, de miercuri până duminică.

Zugravul Dobromir din Târgovişte, alături de echipa sa, au finalizat picturile în anul 1526, iar în 1882 au fost extrase, în contextul restaurării bisericii Mănăstirea Argeşului, ctitorită de voievodul Neagoe Basarab între anii 1512-1521. 

Printre cele mai spectaculoase piese expuse se numără: portretul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale, portretul lui Mircea cel Bătrân, portretul domniţei Roxanda, seria Deisis (Maica Domnului, Iisus mare împărat şi arhiereu, Ioan Botezătorul), Arhanghelul Mihail, precum şi impresionanta galerie de sfinţi militari.

Alături de fresce sunt expuse şi alte piese de patrimoniu precum caftanul lui Neagoe Basarab, din catifea brodată cu fir din argint aurit, chivotul din argint care reproduce arhitectura bisericii, lucrări de grafică din secolul al XIX-lea sau fotografii din albumul Episcopia Curtea de Argeş realizat de Carol Popp de Szathmari în 1866 - documente preţioase care redau aspectul mănăstirii înaintea restaurării.

De asemenea, expoziţia beneficiază de o scenografie specială, inspirată de imaginea legendarei Mănăstiri a Argeşului ca şantier fără sfârşit, într-o continuă prefacere. Descrierea bisericii îmbrăcată în schele, consemnată de Alexandru Odobescu în 1879, este emblematică pentru destinul monumentului. Proiectul scenografic este semnat de echipa de arhitecţi Abruptarhitectura (Cristina Constantin, Mirela Vlăduţă şi Cosmin Pavel).

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”