„Filmul lui Corneliu Porumboiu este atât de intelectualizat încât este sufocat“, scrie publicaţia Variety despre cel mai nou film al regizorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din filmul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“ regizat de Corneliu Porumboiu

Noul lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“, inclus în competiţia Festivalului de la Locarno, ce se încheie duminică, a fost descris de publicaţia Variety drept „cel mai celebral film“ al autorului, dar atât de intelectualizat încât este sufocat.

„Există foarte mult dialog în pelicula lui Corneliu Porumboiu, dar, asemenea titlului însuşi, cuvintele nu înlocuiesc filmul“, scrie Jay Weissberg, care este unul dintre criticii din industrie pasionaţi de filmul românesc. 

El este de părere că acesta este „cel mai cerebral film al lui Porumboiu, care diseacă raportul dintre regizor şi arta sa la fel de mult pe cât face o radiografie a relaţiei dintre regizor şi actriţa sa“.

„Totuşi, Porumboiu intelectualizează fiecare bucăţică atât de mult, încât filmul nu are loc să respire şi forţează publicul să pună osul la muncă, să ajungă la umorul jucăuş strecurat în poveste“, scrie Weissberg, apreciind că titlul are şanse mici să îi atragă pe alţi oameni decât pe marii pasionaţi de cinema de artă.

„Având în vedere faptul că este vorba despre procesul de creare a unui film, Porumboiu se inspiră parţial din filmele lui Hong Sang-soo, deşi nici filmul lui Fassbinder «Beware of the Holy Whore» nu este străin de subiect, aşa că cinefilii hardcore sunt cu siguranţă publicul-ţintă“, mai scrie Weissberg, care apreciază că pilonul filmului este arhitectura sa lucrată la minut. Cum personajul principal - un regizor - explică la un moment dat, în film, că un plan-secvenţă nu poate avea mai mult de 11 minute, niciunul din cele 18 planuri-secvenţă din film nu întrece această durată.

Variety remarcă jocul rece al lui Bogdan Dumitrache, de parcă personajul său ar fi fost „dezbrăcat de trup şi spirit“, fapt care face vizionarea mai grea. În concluzie, scrie Variety, filmul lui Porumboiu este "ermetic prin excelenţă, cu orice element disturbator eliminat".

Filmul lui Corneliu Porumboiu, cu titlul întreg „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“, îi prezintă în distribuţie pe Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol şi a rulat în premieră mondială la Festivalul de la Locarno (7 - 17 august), vineri. Este una dintre puţinele pelicule din festival filmate şi proiectate pe peliculă de 35 mm.

Corneliu Porumboiu (foto dreapta) este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean. A luat premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?“, o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Poliţist, adjectiv“. Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare