Expoziţia Sony World Photography Awards 2012, în premieră în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziția Sony World Photography Awards 2012 va putea fi vizitată în perioada 18 - 30 mai la Cafeneaua Verona, Librăria Cărturești, și va include o secţiune dedicată fotografilor români finaliști.

În week-end-ul 19-20 mai, fotograful Simion Buia va susține workshopuri dedicate fotografiei de portret pe temele "Make-up portrait", "Romanian fashion portrait" și „Portrait yourself“. Înscrierea este gratuită pe site-ul Sony www.sony.ro/worldphoto

Cele mai bune fotografii din lume vor ajunge la Bucureşti, între 18 şi 30 mai, în cadrul expoziţiei Sony World Photography Awards 2012, organizată în premieră în România. Expoziţia va reuni lucrările premiate în acest an la Londra, în cadrul celei mai mari competiţii internaţionale de fotografie din lume deschise inclusiv amatorilor.

Expoziţia reunește 70 dintre cele mai impresionante fotografii selectate dintr-un total de 112.000 de înscrieri din 171 de ţări şi este pentru prima dată de la debutul Sony World Photography Awards, în 2007, când va fi prezentată nemijlocit publicului din Europa de Est.

Kolyaskin Sergey, Youth Winner, Portraits, Sony World Photography Awards 2012

De asemenea, va avea o secţiune dedicată celor 10 fotografi români, finaliști în cadrul SWPA în ultimii trei ani. Anul acesta, doi români - Ionuţ Hrenciuc şi Felicia Simion - au fost nominalizaţi pe lista scurtă a celor mai buni fotografi din lume, la secţiunea „Panoramă", în cadrul competiţiei „Open" şi, respectiv, la secţiunea „Portret", în cadrul competiţiei „Youth".

Expoziţia va fi găzduită de Café Verona din cadrul Librăriei Cărtureşti şi îi va surprinde pe amatorii de fotografie prin lucrările care s-au remarcat în acest an la secțiunile: Open Competition, Professional Competition, Youth Award, Photojournalism.

Peter Franck, Germany, Professional Winner, Fashion, Sony World Photography Awards 2012

Vizitatorii vor putea aprecia, de exemplu, reprezentările fotografice ale celor mai importante evenimente care au marcat ultimul an, precum războiul din Libia, criza economică europeană, dezastrul nuclear de la Fukushima, dar şi obiceiuri din cele mai diverese culturi, precum festivaluri indiene, supraviețuirea pe timpul iernii în Mongolia sau surfing-ul în Gaza.

Workshop-uri de fotografie de portret, susţinute de fotograful Simion Buia

Cu această ocazie, Sony organizează, în weekend-ul 19 - 20 mai, workshop-uri gratuite dedicate fotografiei de portret. Atelierele de fotografie vor fi conduse de fotograful Simion Buia, trainer şi coordonator al Academiei de Fotografie, cunoscut pentru seria de portrete numită „Actorii şi fotograful", în care i-a surprins pe unii dintre cei mai cunoscuţi actori români, precum Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu sau Maia Morgenstern.

În fiecare zi vor avea loc trei workshop-uri pe temele „Make-up portrait", „Romanian fashion portrait" și „Portrait yourself". Durata unui workshop este de 2 ore iar cei înscriși vor primi carduri de memorie Sony pe care își vor putea păstra fotografiile realizate în timpul sesiunii.

Înscrierea la workshop este gratuită şi se poate realiza pe site-ul Sony, accesând www.sony.ro/worldphoto sau accesând pagina de Facebook Sony Romania.

Mai multe informații despre competiție puteți accesa aici: http://www.worldphoto.org/

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham