Dumitru Prunariu, de la cosmos la literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dumitru-Dorin Prunariu - biografia unui cosmonaut", de Annie Muscă, povestea vieţii primului român care a ajuns în Cosmos, a fost prima carte lansată, astăzi, de Editura Adevărul, la Târgul de carte Bookfest, de la Complexul Romexpo din Bucureşti.

La standul Editurii Adevărul s-au aflat Dumitru Prunariu, cel care, la 14 mai 1981, devenea primul român care ajungea în spaţiul cosmic, Annie Muscă, autoarea cărţii şi Alexandru Mironov, senior editor al revistei "Ştiinţă şi tehnică".

Dumitru Prunariu a stat în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute, acoperind nu mai puţin de 5.260.000 de kilometri în zborul său.

Dumitru Prunariu acordă autografe la standul Adevărul

"Această carte încearcă să acopere o serie întreagă de goluri pe care mass-media n-au putut să le umple", a spus Dumitru Prunariu. "Cititorii vor descoperi multe lucruri neştiute din cariera mea, dar şi lucruri legate de mine, de familie şi de copii", a adăugat el. În opinia lui Prunariu, Annie Muscă a conceput cartea într-un ritm alert şi a făcut-o foarte uşor de citit, "blindând-o" cu informaţii.

"Biografia este un document uman, cultural şi chiar istoric", a declarat Annie Muscă, autoarea cărţii. Ea a mărturisit că a avut o misiune dificilă să se strecoare printre sute de informaţii şi imagini. "E greu, pentru că nu eşti ca un regizor care poate să taie la montaj. Din viaţa unui om nu poţi tăia nimic", a completat Annie Muscă.

Alexandru Mironov a aplaudat apariţia cărţii, spunând că acesta este un alt pas important pe care îl face Dumitru Prunariu, pentru că volumul este ca o piatră de hotar. "E pasul pe care Dumitru Prunariu îl face în cultura mare şi este momentul în care ştiinţa şi cultura merg împreună", a spus Mironov.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model