Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc. Accentul, pe proiecţiile în aer liber. În ce perioadă se va desfăşura TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc între 31 iulie şi 9 august. Amânat din cauza măsurilor de restricţie adoptate de autorităţi în această primăvară, TIFF propune o ediţie de vară cu multe proiecţii în aer liber, atmosferă de vacanţă şi un program adaptat contextului. Atât deschiderea oficială, cât şi gala de închidere vor avea loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în inima oraşului.

 „Avem şansa de a fi alături de un public care, în toate aceste luni de izolare, ne-a transmis că ne aşteaptă şi ne susţine. Suntem pregătiţi să aplicăm toate măsurile de protecţie impuse de autorităţi pentru spaţiile în aer liber şi sperăm ca, în cel mai scurt timp, să avem şi confirmarea normelor pentru proiecţiile din sălile de cinema. Întreaga organizare va prioritiza siguranţa spectatorilor”, explică Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului.

Proiecţiile în aer liber vor fi organizate în spaţii clar delimitate, iar scaunele vor fi poziţionate la distanţă unele de altele. Accesul se va face prin culoare care să permită triajul. Spectatorii se vor bucura de seri cu filme în Piaţa Unirii Open Air, Iulius Mall Open Air, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Castelul Banffy de la Bonţida sau în curtea Institutului Francez. Alte spaţii de proiecţie vor fi anunţate în curând.

Proiecţiile de interior vor fi planificate după ce autorităţile vor adopta măsurile care se impun în cazul sălilor de cinema, direcţia urmată de majoritatea ţărilor europene fiind de a permite ocuparea spaţiilor în proporţie de până la 50% din capacitate.

Am pornit la drum cu multe idei de programe noi, dar cum amploarea festivalului va fi afectată în acest an, pe unele dintre ele le vom păstra pentru ediţia viitoare, când lucrurile vor fi intrat, sperăm, în normal. Promitem însă, ca de obicei, un concentrat eclectic de titluri noi şi retrospective de arhivă, tradiţionala secţiune tematică, filmele de Lună Plină, focusuri naţionale şi documentare excepţionale, programe şi evenimente speciale, plus o serioasă şi mai mult decât binevenită doză de bună-dispoziţie. Chiar dacă #staysafe rămâne cuvântul de ordine, filmele care îşi iau riscuri au în continuare locul lor privilegiat în festival”, promite Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.

Forme adaptate contextului vor primi şi câteva dintre proiectele TIFF: Transilvania Pitch Stop, programul dedicat industriei de film, va avea loc atât online, cât şi offline, iar Let’s Go Digital!, atelierul de film pentru liceeni, se va desfăşura exclusiv online. Detaliile despre fiecare program în parte vor fi anunţate în curând. Înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Şerban rămân valabile, iar cele pentru Competiţia Locală continuă până pe 30 iunie, aici.

Voluntarii care s-au înscris deja vor fi contactaţi pentru a-şi declara disponibilitatea, iar cei care doresc să se alăture echipei se pot înscrie în continuare pe tiff.ro, până pe 1 iulie.

Abonamentele TIFF au fost repuse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCard şi Iron Card – au 48 de ore la dispoziţie pentru a-şi procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecţii şi evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziţionate pe tiff.eventbook.ro şi, în curând, pe aplicaţia oficială TIFF 2020. Cei care şi-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul