Artiştii Filarmonicii se prezintă în concerte online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Codex Brassoviensis" pentru orchestră de coarde  de Dan Dediu va fi prezentat, joi seară, de la ora 19.00

Joi, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, la Filarmonica „George Enescu” debutează proiectul Artiştii Filarmonicii se prezintă. În primul concert din această serie, dirijat de Iosif Ion Prunner, au fost programate lucrări de Dan Dediu,  W. A. Mozart, Edward Elgar, Constantin Silvestri.

Joi, 23 iulie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, la Filarmonica „George Enescu” debutează proiectul Artiştii Filarmonicii se prezintă. În primul concert din această serie, dirijat de Iosif Ion Prunner, au fost programate lucrările: Codex Brassoviensis pentru orchestră de coarde de Dan Dediu, Concerto Grosso, op. 6 nr. 1 de Arcangelo Corelli, Divertisment, K. V. 138 de Wolfgang Amadeus Mozart, Serenada pentru orchestră de coarde, op. 20  de Edward Elgar, Trei piese pentru orchestră de coarde, op.4, nr. 2 de Constantin Silvestri.

„În această perioadă dificilă, am reuşit sa menţinem bucuria de a cânta, de a dărui publicului în continuare capodopere ale muzicii clasice, o bucurie care vine si dinspre artişti, şi din partea publicului. Acest proiect, Artiştii Filarmonicii se prezintă, va pune reflectorul pe câteva dintre partidele Filarmonicii. Concertele vor debuta joi, 23 iulie 2020, cu Orchestra de coarde a Filarmonicii, va urma un grup din Corul Filarmonicii şi vom continua cu diverse formule camerale”, a declarat Iosif Ion Prunner, director-adjunct al Filarmonicii „George Enescu”.

Despre Codex Brassoviensis pentru orchestră de coarde, realizat în 2007, compozitorul Dan Dediu mărturiseşte: „Dirijorul Horia Andreescu mi-a dat spre lecturare un volum de transcripţii dintr-un manuscris braşovean, spicuit şi notat de Daniel Croner în secolul al XVIII-lea. Erau fragmente sau mici piese scrise de acesta şi de alţi compozitori (mai mult sau mai puţini doxaţi într-ale muzicii baroce), instrumentate pentru orgă sau lăută”. A selectat fragmentele cele mai reuşite de Croner, Kittel şi Meyer, toţi compozitori braşoveni. „Unde se plasează stilistic acest concerto grosso? E o combinaţie originală între polifonia fugatto de tip german şi armonia cromatică de tip francez-spaniol. (…) Astfel, acest concerto grosso este rezultatul contemporan al unei utopii baroce, căzute în uitare”, precizează compozitorul, în prezentarea lucrării.

Concertele din seria Artiştii Filarmonicii se prezintă pot  fi ascultate pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) şi pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Accesul pe aceste canale online va fi gratuit, în seara difuzării, pentru toţi iubitorii muzicii.

Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii „George Enescu“ a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter. Canalul YouTube nou creat oferă celor interesaţi posibilitatea de abonare şi de alertare prin e-mail asupra noilor postări.

Stagiunea online

Artiştii Filarmonicii „George Enescu” se prezintă

Joi, 23 iulie 2020, ora 19.00

Dirijor: Iosif Ion Prunner

Program:  

Dan Dediu - Codex Brassoviensis pentru orchestră de coarde

Arcangelo Corelli - Concerto Grosso, op. 6 nr. 1

 Wolfgang Amadeus Mozart - Divertisment, K. V. 138

 Edward Elgar - Serenada pentru orchestră de coarde, op. 20 

  Constantin Silvestri - Trei piese pentru orchestră de coarde, op.4, nr. 2.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort