A murit Sorin Radu, cel care a fotografiat mari personalităţi, din România, până în America, de la Regele Mihai la Ronald Reagan şi Salvador Dali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotograful Sorin Radu                                                                                              FOTO: Facebook/ Eli Driu

Sorin Radu, fotograf român de teatru, care a imortalizat de la politicieni la artişti din întreaga lume, s-a stins la vârsta de 81 de ani. Acesta i-a fotografiat pe Regele Mihai şi pe Regina Ana, dar şi alte personalităţi precum Paul Goma, Eugen Ionescu, Noel Bernard, Salvador Dali, sau Ronald Reagan. Ceremonia de înmormântare va avea loc la Capela Cimitirului Militar Ghencea  marti, de la ora 12.00.

Sorin Radu a fost fotograf româno-american, născut la Iaşi, în 1937. Între 1960  şi 1969, el semnează fotografiile primelor albume de artă, dedicate mănăstirilor Arbore şi Voroneţ, apoi fotografiile lui ilustrează monografiile dedicate unor celebri pictori români: Ştefan Luchian, Dumitru Ghiaţă, Corneliu Baba, Theodor Pallady, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Ion Andreescu, Iosif Iser, precum şi ale albumelor „Scoarţe româneşti” şi „Icoane pe sticlă”, scrie Cotidianul.

           Regele Mihai şi Regina Ana, prin obiectivul lui Sorin                          Radu (Foto: facebook.com/sorinmihai.radu)

În 1969, se stabileşte la New York, unde se hotărăşte  să îşi câştige existenţa doar din fotografie. L-a cunoscut pe celebrul fotograf Malcolm Varon care i-a făcut cunoştiinţă cu lumea muzeistică americană, după cum scriau Valentin Hossu-Longin şi Ruxandra Sandru. „Cu un curaj nebun şi nenumărate sacrificii, din toate punctele de vedere, şi-a încropit un studio foto (deci patron), devenind repede <<lucrător>> în principalele muzee de istorie şi artă din New York şi împrejurimi, precum şi colaborator al unor importante ziare americane.”

La scurt timp, Sorin Radu îi fotografiază pe preşedintele Reagan şi pe împărăteasa Farah Pahlavi a Iranului, dar şi pe celebrul pictor Salvador Dali care îi dă autografe pe portretele pe care i le face. Ulterior, lista se completează cu alte nume celebre, după cum scriu Hossu-Longin şi Ruxandra Sandru:  „ajuns în preajma Regelui Mihai, la Versoix, în Elvetia, imortalizându-i si pe multi alţi exilaţi români, scriitori şi artişti, precum Eugen Ionesco, Paul Goma, Radu Aldulescu, Sergiu Commissiona, Vladimir Orloff, Mariana Nicolesco şi Noel Bernard, de la <<Europa Liberă>>”. 

Portretul Regelui Mihai şi a Reginei Ana este, conform Cotidianul, „unanim acceptat ca fiind emblematic pentru Casa Regală a României”. 

După 1990, se întoarce în ţară, unde începe să fotografieze spectacolele din teatrele bucureştene. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget