Video Imagini cu SUV-ul Bigster de la Dacia | VIDEO

0
Publicat:

La trei ani de la prezentarea conceptului, Bigster a fost surprins camuflat în timpul unor teste de drum, iar publicația largus.fr a apreciat că asemănările de stil cu noul Duster sunt evidente.

Concret, Bigster are un design foarte aproape de cel al conceptului 2021, așa cum a promis Alejandro Mesonero-Romano, șeful designului Dacia la acea vreme. Ca motorizare Bigster va dispune de un propulsor 1.2 Tce, iar versiunea hibridă va fi echipată cu un motor 1.8 E-Techcare care utilizează ciclul Atkinson, dar și cu motoare electrice inovative. Motoarele electrice sunt unele cu flux axial, proiectate de compania franceză Whylot, și se remarcă prin dimensiunile foarte reduse. În plus, reușesc să reducă consumul de energie cu 20-30%.

Pentru a pune la punct propulsorul 1.8 E-Tech, compania Whylot, care este este deținută într-un procent de 21% de Renault, a depus aproape douăzeci de brevete din toamna anului 2022 și până în prezent. Până acum, tehnologia fluxului axial la motoarele electrice era folosită într-un mod foarte limitat, cu o piață extrem de restrânsă. Din cauza costului foarte ridicat, un astfel de motor a fost montat doar în vehiculele sport de ultimă generație, cum ar fi LaFerrari.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!