Ucraina, sfâșiată de Spania pe Ghencea: Avem finala Europeanului de tineret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România și-a luat la revedere de la Campionatul European pe care l-a găzduit, alături de Georgia, și în care s-a făcut de râs, clasându-se pe 16 din 16, cu un meci spectaculos! Care a oferit o ploaie de goluri. 

Miranda (Spania U21)

Pe Stadionul Steaua, s-au reîntâlnit Spania U21 și Ucraina U21, adică formațiile care au fost colegele noastre de grupă. Și care ne-au administrat două bătăi: 0-3, respectiv 0-1. Dacă în grupe, confruntarea Spania U21 – Ucraina U21 s-a terminat la egalitate, scor 2-2, de această dată, ibericii și-au surclasat adversară. Fără milă!

Bondarenko a deschis scorul pentru ucraineni, în minutul 13, însă acesta a fost printre puținele momente reușite ale trupei pregătite de Ruslan Rotan (41 de ani). Pentru că, de aici încolo, cu foarte mici excepții, Spania U21 a defilat. Și a înscris de cinci ori, prin Abel Ruiz (17), Oihan Sancet (24), Antonio Blanco (54), Aimar Oroz (68) și Sergio Gomez (78). Pe lângă aceste goluri, spaniolii au avut și o bară (85), plus o sumedenie de alte ocazii, unele monumentale chiar.

S-a terminat 5-1 pentru Spania U21, care va da de Anglia U21, în finala de sâmbătă (ora 19.00, TVR 1). Englezii, de asemenea, s-au distrat în semifinale, trecând de Israel U21, scor 3-0 (Gibbs White 42, Palmer 63, Archer 90). Meciul pentru trofeul Euro 2023 la Under 21 se va juca pe Adjarabet Arena (Batumi, Georgia).

După acest turneu final, naționalele Spania U21, Israel U21 și Ucraina U21 au obținut biletele pentru Jocurile Olimpice din 2024, care vor avea loc la Paris. Anglia U21 nu poate evolua acolo, deoarece abordează sărbătoarea sportului mondial cu delegația Marii Britanii. De asemenea, Franța, deși a fost eliminată de Ucraina U21 în sferturi, va juca la turneul olimpic de fotbal, în calitate de gazda întrecerii.

Euro 2023, Georgia & România, ultimele meciuri

Semifinale, miercuri

*Israel U21 – Anglia U21 0-3 (Batumi)

*Spania U21 – Ucraina U21 5-1 (București, Stadionul Steaua)

Finala, Spania U21 – Anglia U21, se va juca, sâmbătă, 8 iulie, de la ora 19.00, la Batumi (Georgia) și va fi transmisă de TVR 1.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare