Șumudică, scene șocante în Arabia Saudită: A fost oprit cu greu de stafful său VIDEO

0
Publicat:

Adevărul a scris, săptămâna trecută, că atunci când Marius Șumudică (52 de ani) e luat de val, în extaz, cei din jur trebuie să-și facă griji! La începutul sezonului, dansul din buric al românului, după o victorie dramatică, a fost urmat de o serie de cinci eșecuri consecutive și de urlete ale tehnicianului de la Al-Raed la un interviu.

Acum, după mișcările senzuale ale lui Șumudică de săptămâna trecută, după un alt succes, a venit, din nou, criza de nervi. Pentru că, luni seară, Al-Raed a fost ținută în șah, în deplasare, 1-1 cu Al-Feiha. Echipa lui Șumudică a condus cu 1-0, după golul fostului CFR-ist. Damjan Dokovici (24), însă s-a văzut egalată, în minutul 80, când a înscris Trajkovski.

Nu însă golurile au ajuns în prim-plan, după această partidă, ci reacția nervoasă a lui Șumudică! Acesta s-a luat la ceartă cu cineva din tribune, cel mai probabil un spectator, și cu greu a fost reținut de stafful său, gesturile sale fiind cu adevărat șocante pe marginea gazonului. Când mai sunt două etape din campionatul saudit, Al-Raed ocupă locul 9 din 16, având 33 de puncte după 28 de meciuri.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi