Șumudică dansează, arabii disperă: Ce s-a întâmplat ultima dată, când românul a dat din buric VIDEO
0Marius Șumudică dă semne că nu învață nimic din greșelile trecutului! La începutul sezonului, când era pe val cu Al-Raed, având trei victorii și un eșec, în perioada septembrie – octombrie, românul s-a apucat de dansuri orientale, după un succes cu Al-Adalah (2-1).

În zona arabă, unde jucătorilor le lipsește, uneori, profesionalismul, mai ales la formații mai mici cum e Al-Raed, atât le-a trebuit elevilor lui Șumi! Care, probabil, s-au și relaxat, văzând comportamentul antrenorului lor, după o serie mai bună de rezultate. Așadar, ce a urmat după mișcările senzuale ale lui Șumudică din octombrie? O criză prelungită, cu cinci înfrângeri în următoarele cinci partide! Bineînțeles, după aceste eșecuri pe bandă, lui Șumudică i-a cam dispărut cheful de dans. Și a început să dea interviuri explozive, așa cum Adevărul a arătat aici.
Ulterior, Al- Raed s-a mai redresat și a obținut și victorii, fiind în acest moment pe locul 9 din 16. Vorbim despre o clasare care reflectă nivelul unei formații de mijlocul clasamentului, așa cum e trupa pregătită de Șumudică în Arabia Saudită.
Luni seară, Al-Raed a obținut un succes categoric, scor 5-0, acasă, în fața celor de la Damak, echipă pregătită de un alt român, Cosmin Contra (47 de ani). Partida a fost urmată de un nou recital dat de Șumudică. Acesta a început să danseze în fața spectatorilor, luându-și, la un moment dat, un elev ca partener de dans! Imaginile s-au viralizat și pot fi văzute mai jos.
Probabil, suporterii lui Al-Raed au intrat în panică, aducându-și aminte ce s-a întâmplat cu echipa, ultima dată când Șumudică s-a apucat să dea din buric. Doar că, de această dată, Al-Raed nu mai are cum să lege cinci înfrângeri, ca data trecută, în condițiile în care mai sunt doar trei partide de jucat, în acest sezon.