România ar putea întâlni SUA, în Grupa Mondială II la Fed Cup. Ce urmează şi cine sunt cei patru adversari posibili în primul meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa României, formată din Sorana Cîrstea, Simona Halep, Monica Niculescu şi Irina Begu, s-a calificat în weekendul trecut în Grupa Mondială II, între primele 16 naţionale ale lumii, după ce-a câştigat cu 4-1 barajul cu Serbia. O echipă care în 2012 a jucat finala Fed Cup!

Avem în acest moment o generaţie de jucătoare de top care merită să fie în Grupa Mondială“, susţinea Ion Ţiriac, în urmă cu ceva timp. Iar echipa de Fed Cup a României tinde să-i dea dreptate fostului mare tenismen. 

S-a calificat, deocamdată, în a doua grupă mondială, după succesul istoric cu Serbia, 4-1, la Bucureşti. 

O echipă aflată pe locul 6 în lume (România este acum pe 25) şi care le avea în componenţă pe Ana Ivanovici şi Bojana Jovanovski, adică două dintre cele patru jucătoare ale Serbiei care în urmă cu doi pierdea la Praga, în faţa Cehiei, finala Fed Cup! 

Play-off pentru Grupa Mondială II la Fed Cup, România Serbia 4-1

Sorana Cîrstea – Ana Ivanovici 3-6, 6-1, 6-2

Simona Halep – Bojana Jovanovski 6-2, 6-4*

Simona Halep – Ana Ivanovici 3-6, 6-7 (2)

Sorana Cîrstea – Bojana Jovanovski 6-3, 6-7 (7), 6-3

I.Begu/M. Niculescu – J.Jaksici/N. Stojanovici  1-0**

*Partida întreruptă sâmbătă, din cauza ploii, a fost reluată duminică dimineaţa. Din cauza acestei reprogramări, Halep a jucat următorul meci, cu Ivanovici, la doar o oră şi jumătate distanţă

**Meciul, care nu mai avea nicio importanţă, a fost abandonat după ce Stojanovici s-a accidentat

România a ajuns la barajul cu Serbia după ce în martie a câştigat la Budapesta grupa I din zona Euro-africană, surclasând Ungaria, Letonia, şi Marea Britanie, apoi a tranşat şi play-off-ul cu Ucraina. 

Am putea întâlni SUA

Victoriile din weekendul trecut au confirmat ascensiunea fetelor noastre, calificate astfel în Grupa Mondială II, alături de Olanda, Suedia, Elvetia, Argentina, Slovacia, SUA şi Spania.  

Ce urmează pentru Halep&Co.? O tragere la sorţi, pe 4 iunie, la Paris, în urma căruia se va afla echipa contra căreia vom juca un prim baraj. 

Cel mai probabil va fi una cu capi de serie, iar România va fi în urna outsiderelor, aşa că vom da, aproape sigur, peste un adversar precum Argentina (locul 10 mondial), Slovacia (locul 7), Spania (9) sau SUA (8). Adică echipe care au pierdut în aceste zile barajele de menţinere în Grupa Mondială şi care au, în acest moment, cel mai bun punctaj. 

În funcţie de rezultatul acestei prime dispute (se va trage la sorţi şi ţara gazdă a meciului), va urma o nouă întâlnire decisivă. 

Fie pentru accederea în Grupa Mondială, fie pentru a rămâne în Grupa Mondială II (în cazul unui eşec în primul play-off). Toate aceste meciuri se vor disputa în 2015. 

SUA a fost învinsă în acest weekend cu 3-2 de Franţa, şi a coborât în Grupa Mondială II, dar în lotul nu s-a aflat Serena Wlliams, vedetele americancelor fiind Madison Keys (locul 42 WTA) şi Sloane Stephens (locul 17 WTA). Situaţia s-ar putea schimba însă pe viitor, pentru că Serena are nevoie de un anumit număr de meciuri jucate în Fed Cup, pentru a participa la Olimpiada din 2016 de la Rio.  

România, sferturi în Fed Cup, de cinci ori

Ultima mare performanţă a României în tenisul feminin, la nivel de Fed Cup, a fost în 1999, când echipa noastră, care o avea în componenţă pe Ruxandra Dragomir, Cătălina Cristea sau Raluca Sandu, fiica fostului preşedinte al FRF, juca şi pierdea play-off-ul pentru accederea în Grupa Mondială. Formatul era atunci altfel, cu două grupe ai căror lideri au jucat un meci direct pentru calificarea în Grupa Mondială. România a încheiat pe 3 într-o grupă cu Argentina, Australia şi Taipei. 

Nivelul de vârf râmâne însă perioada anilor 70-80, când România a fost de cinci ori sfertfinalistă în Fed Cup (1973, 1974, 1978, 1980 şi 1981). 

Vezi şi

Fed Cup: România-Serbia 4-1. Sorana Cîrstea aduce calificarea tricolorelor în Grupa Mondială II

FED CUP România - Ucraina: 2-0. Sorana Cîrstea şi Simona Halep au calificat România în playoff-ul Grupei Mondiale II

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online