Puci eșuat la Federația Română de Handbal. Un club a propus revocarea președintelui pentru „lipsă de respect”

0
Publicat:

Propunerea de revocare a președintelui Federației Române de Handbal, Constantin Din, a fost respinsă de Adunarea Generală a FRH de luni, membrii afiliați nefiind de acord cu introducerea pe ordinea de zi a acestui punct.

Scandal în handball românesc

Managerul secției de handbal a clubului Universitatea Cluj, Liviu Hossu, a propus modificarea ordinii de zi prin introducerea supunerii la vot a revocării președintelui Din pentru „lipsă de respect”.

Propunerea nu a îndeplinit numărul necesar pentru a fi introdusă. Astfel, 49 de membri afiliați au votat pentru introducerea pe ordinea de zi a revocării, 79 împotrivă, iar 16 s-au abținut.

Președintele Constantin Din, care s-a confruntat și anul trecut cu o asemenea tentativă de demitere, a declarat la final că probabil cei care nu îl mai doresc în funcție sunt deranjați de faptul că este un tip pretențios.

Unii sunt insistenți și consecvenți în ideea asta a revocării. Cu toate că am fost acuzat de lipsă de respect, lucru care m-a deranjat, eu sunt un tip pretențios, trebuie să muncim, să fim mai responsabili și poate pe unii asta îi deranjează. Solicitarea de revocare a mea a fost pentru că eu nu aș avea respect și că Italia ne-a depășit în handbalul masculin. Astea sunt motivele pentru care mie mi s-a cerut revocarea din funcție, fără să se țină cont de ceea ce s-a întâmplat în acești trei ani. Mă refer la lucruri care nu s-au întâmplat, iar acum se întâmplă. Modul în care federația ajută cluburile în zona de copii și juniori”, a spus Din.

Întrebat dacă la alegerile din 2026 va mai candida pentru un nou mandat la președinția FRH, el a răspuns: „Mă voi gândi foarte serios la o nouă candidatură. Dar faptul că avem de organizat două Campionate Europene în România și Federația Europeană se bazează pe o organizare foarte bună și e foarte posibil să continui”.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie