Oficial: Dan Petrescu este noul antrenor al celor de CFR Cluj! Anunţul grupării ardelene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telenovela numirii noului antrenor al campioanei României s-a încheiat. După negocieri dure care s-au întins pe parcursul mai multor zile, Dan Petrescu şi şefii celor de la CFR Cluj au bătut palma.

Anunţul oficial al grupării din Gruia a fost făcut azi, în zilele următoare urmând să fie prezentată şi echipa noului antrenor. 

"Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Dan Petrescu este, începând de astăzi, noul antrenor al echipei CFR 1907 Cluj!  Tehnicianul care a câştigat 3 din ultimele 4 titluri de campioană cu echipa noastră a revenit în Gruia, iar noi, toţi cei din familia CFR-istă, îi urăm „bun venit” şi îi dorim multă baftă! Avem toată încrederea că prin experienţa şi devotamentul său, Dan Petrescu va reuşi să obţină şi în perioada care urmează performanţe notabile pe banca CFR-ului", a anunţat CFR Cluj.

Petrescu a fost numit în locui lui Marius Şumudică, al cărui contract a fost reziliat sâmbătă, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare obţinute în cupele europene. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă