O fostă glorie a Craiovei sună adunarea: "În câteva ore strângem un lot de 70-80 de fotbalişti. Facem faţă în Liga I"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul "Ion Oblemenco" din Bănie

Un fost fotbalist al Universităţii Craiova, Eugen Trică, consideră că se poate construi repede o echipă la Universitatea Craiova.

"E un lucru bun, toată lumea aştepta ca Universitatea să revină. Ştiinţa nu trebuie să moară. Acum să vedem unde revine, în Liga I sau în Liga a II-a. Fotbalişti se găsesc în Craiova, mâine facem un lot de 60-80 de jucători care să se bată la campionat. Normal că ar face faţă în Liga I, doar se ştie că oltenii sunt ambiţioşi. Eu văd Craiova din nou în Liga I, dar să vedem ce decide federaţia şi tribunalul. Oricum, Craiova trebuie să fie acolo sus tot timpul", a zis olteanul.

Trică, acum tehnician la Juventus Bucureşti, în Liga a III-a, a mai afirmat că şi-ar dori ca într-o zi să antreneze Universitatea Craiova. "Deocamdată nu cunosc lotul la Juventus Colentina, am pus reunirea la 2 iulie. Mie îmi place să o iau de jos, aşa că am început cu Liga a III-a. Aş vrea să antrenez Universitatea Craiova, ăsta e visul oricărui oltean. Nu vreau la Steaua, nu acum", a precizat Trică.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?