Livrează pizza şi va juca pentru titlul mondial la baschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Constantin are 1,95 metri şi 80 de kilograme

Andrei Constantin, student şi pizza delivery boy în Ploieşti, face parte din echipa României calificată la finala circuitului mondial de baschet 3x3,organizat în acest weekend de Federaţia Internaţională de Baschet la Miami.

Ploieşteni, data viitoare când comandaţi o pizza, aceasta s-ar putea să vă fie livrată de un campion mondial! Andrei Constantin este pregătit, alături de coechipierii săi de la Sport Arena UPB, să cucerească titlul la FIBA 3x3 World Tour Final, un adevărat Turneu al Campionilor din baschetul de stradă. Finala ce va avea loc la Miami chiar în acest weekend.

Născut şi crescut în oraşul campionilor de la Asesoft Ploieşti, care au dominat întrecerile interne în ultimul deceniu, Andrei e înnebunit după baschet. „Joc din clasa a IV-a, am jucat la juniori la Ploieşti şi apoi în Divizia B la seniori, iar vara particip mereu la Sport Arena Streetball", ne-a povestit Andrei. El are 25 de ani, e student la Universitatea de Petrol şi Gaze şi, atunci când nu e pe teren sau la şcoală, livrează pizza în Ploieşti. Evident, pentru a face rost de bani.

Românii pot câştiga 30.000 de dolari

Andrei n-a avut şansa să evolueze pentru campioana României, dar acum va juca baschet în oraşul campioanei NBA, Miami Heat, după un sezon de vară plin de succese în baschetul 3x3, sport ce tinde să devină disciplină olimpică. El a fost finalist la Sport Arena Bucharest Challenger şi a făcut parte din echipa care, la Mastersul de la Istanbul, a obţinut biletele pentru finala mondială. Iar visul american ar putea însemna ceva mai mult decât simpla prezenţă pe celebra Miami Beach, acolo unde se vor desfăşura meciurile.

Premiul cel mare este de 30.000 de dolari, iar în cazul unui succes, partea sa ar însemna mai mult decât salariul pe care îl câştigă în România într-un an. Pentru calificare, românii au obţinut deja un cec de 5.000 de dolari. 

"Baschetul normal e mai organizat. La noi se pune accent pe valoarea individuală. E mult mai spectaculos baschetul în trei.''
Andrei Constantin baschetbalist

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început