Familia ministrului Eduard Novak, acuzată că s-a abonat la banii publici. Alte premieri de zeci de mii de euro ies la iveală

0
Publicat:

Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) a publicat o serie de documente prin care tatăl ministrului Eduard Novak a fost premiat la nivel maxim de MTS. Organizația acuză faptul că Novak Karoly a primit bani indiferent de rezultatele sportive obținute, ba mai mult, că nici nu ar fi antrenat în mod real sportivi, și că nu a fost propus de nicio federație sportivă națională să facă parte din lotul României.

Carol Eduard Novak e acuzat că își premiază ilegal tatăl. Foto Sportpictures

Sindicatul susține că început investigația pornind de la premierile pentru Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020, despre care Adevărul a scris aici, după care a descoperit alte state de premiere prin care MTS dă o mulțime de bani – mereu la nivel maxim – lui Novak Karoly, tatăl ministrului Eduard Novak. Conform SNST, același antrenor este premiat pentru trei discipline sportive diferite.

Astfel, pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Rio 2016, Novak Karoly, tatăl ministrului care în anul 2016 era președintele Federației Române de Ciclism, apare premiat pe 3 state diferite, cu câte 156.579 de lei (circa 30.000 de euro):

- Stat de premiere al Federației Române de Kaiac-Canoe, ca fiind antrenor principal de kaiac-canoe, ceea ce nu ar corespunde realității;

În capul listelor de premiere e mereu tatăl ministrului Carol Novak

- Stat de premiere care cuprinde atât sportivi/antrenori de la Federația Română de Kaiac-Canoe, cât și antrenorul principal Novak Karoly la Federația Română de Ciclism;

- Stat de premiere care cuprinde atât sportivi/antrenori de la Federația Română de Kaiac-Canoe, cât și pe antrenorul principal Novak Karoly ca făcând parte din Federația Română de Para-Ciclism, care este, însă, o federație inexistentă. Para-ciclismul este o disciplină sportivă, care aparține de Federația Română de Ciclism.

Rezultate slabe, premieri maxime

Toate aceste premieri apar, susține SNST, în condițiile în care la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro din 2016, România nu avut niciun sportiv la Kaiac-Canoe, iar la Jocurile Paralimpice, organizate tot la Rio de Janeiro, în același an, România a participat cu un număr de 12 sportivi și 6 antrenori, printre aceștia din urmă nefigurând Novak senior, scrie solidnews.ro.

Iar rezultatele obținute de sportivi nu ar justifica nivelul premierilor, având în vedere că nu s-au câștigat medalii la probele pentru care s-au acordat premii. La Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro în 2016, la Canoe, Lulea Mihaela și Șerban Iulian au luat locul 4, iar la ciclism, Eduard Carol Novak a ocupat locul 6 la C4 și locul 9 la C4-5.

Investigația s-a bazat pe documente publicate pe site-ul mts.ro, care acum a fost înlocuit de sport.gov.ro, dar care acum nu mai pot fi accesate:

http://mts.ro/wp-content/uploads/2017/02/STAT-PREMIERE-JOCURILE-PARALIMPICE-KAIAC-CANOE-BRAZILIA.pdf

http://mts.ro/wp-content/uploads/2017/12/STAT-PREMIERE-JOCURILE-PARALIMPICE-BRAZILIA.pdf

http://mts.ro/wp-content/uploads/2017/12/STAT-PREMIERE-JOCURILE-PARALIMPICE-BRAZILIA-1.pdf

Iar din alte documente nu reiese că acesta nu a făcut parte din vreun lot olimpic și nu a deținut funcția de antrenor principal la niciuna dintre federațiile sportive naționale menționate în statele de premieri.

Karoly Novak nu apare pe lista hotărârea biroului federal, în schimb e în tabelul de premiere

Sindicatul Național Sport și Tineret a sesizat Corpul de control al Prim-Ministrului și Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu privire la toate aceste premieri, pentru ca organele statului să cerceteze dacă acestea au fost legale sau ilegale.

Reacția ministerului 

Într-un răspuns pentru Adevărul, care a ales să nu publice informațiile fără a avea o reacție din partea MTS, reprezentanții ministerului au scris: ”Vă mulțumim pentru abordarea principială! Am comunicat către Cabinetul Ministrului solicitarea dumneavoastră. Nu avem momentan o reacție oficială, dar vă rugăm să aveți în vedere faptul că domnul ministru își rezervă dreptul de a transmite ulterior o eventuală declarație pe acest subiect. Cu deosebită considerație, Serviciul Comunicare și Relații cu Publicul, Ministerul Sportului”.

După ce au apărut în presă premierile de la Tokyo 2020, ministrul Carol Eduard Novak a declarat: „Având în vedere informațiile false lansate de Sindicatul Național Sport și Tineret, fac următoarea clarificare. La fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, la care am participat și am avut rezultate pentru România, a fost premiat și staff-ul, așa cum se întâmplă în orice sport. Tatăl meu este un antrenor emerit, mi-a fost mereu alături și a făcut parte din staff-ul meu”.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant