De la încasări fabuloase la pierderi masive: Averea lui Cristi Chivu, făcută praf de investițiile dezastruoase. Cum a ajuns aici

0
Publicat:

Cristi Chivu, unul dintre cei mai apreciați fundași ai generației sale și om de bază la Ajax, AS Roma și Inter Milano, a acumulat o avere considerabilă din fotbal.

Cristi Chivu, antrenor român Foto/EPA

Însă, intrarea lui Crsti Chivu în mediul de business nu a avut același succes. Mai multe investiții făcute după retragere, de la imobiliare și turism până la transporturi și comerț, au generat pierderi importante. Estimările arată că aproximativ 7 milioane de euro s-au risipit în urma acestor încercări nereușite.

Cel mai mare eșec a venit în zona imobiliară. În 2009, Chivu și impresarul său, Pietro Chiodi, au cumpărat terenuri și locuințe exact în momentul prăbușirii pieței, provocată de criza economică. Proprietățile s-au depreciat rapid, iar investiția s-a transformat într-un minus consistent. Alte afaceri, precum firma de transport de marfă sau magazinul de haine deschis la Timișoara, au acumulat datorii și au fost închise.

Revenire financiară prin fotbal

În prezent, Chivu și-a stabilizat situația grație revenirii în fotbal. Ca antrenor principal al lui Inter, el încasează aproximativ 2,5 milioane de euro anual, sumă care îl readuce în zona de top a câștigurilor din sportul românesc.

Chiar dacă experiențele din afaceri au fost costisitoare, averea lui este estimată la peste 20 de milioane de euro, iar fostul internațional nu se confruntă cu probleme financiare. Totuși, parcursul său arată că succesul din teren nu garantează rezultate similare în lumea antreprenoriatului.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA