Ce pensie încasează Ion Țiriac de la statul român și cine îi cere explicații pentru asta

0
Publicat:

Miliardarul în euro Ion Țiriac ar încasa lunar aproximativ 12.000 de lei, ca drept de pensie de la statul român.

Miliardarul în euro Ion Țiriac ar încasa lunar o pensie de 12.000 de lei FOTO Profimedia

Mihai Rusu, fost jucător de tenis și candidat la președinția Federației Române de Tenis, a dezvăluit că Ion Țiriac încasează o pensie de 12.000 de lei de la statul român.

Motivul principal ar fi că Țiriac are gradul de colonel, fiind trecut în rândul ofițerilor Ministerului de Interne după ce s-a lăsat de cariera sportivă.

E interesant de înțeles cum Țiriac încasează de la Ministerul de Interne o pensie de 12.000 de lei, a cărei existență chiar el a recunoscut-o public, în contextul în care n-a pus piciorul în România în perioada 1982-1990. N-a fost la serviciu nicio secundă, ca să zic așa”, a spus Rusu, scrie Antena Sport.

Acesta susține că de 23 de ani, banii primiți de Țiriac sub formă de pensie se află într-un cont care nu a fost folosit, având în vedere că omul de afaceri are o avere estimată la peste 2 miliarde de euro.

Țiriac are trei copii legitimi, deși a fost căsătorit legitim doar o singură dată.

 „Am trei copii oficiali și 30 neoficiali. Cred că merită cu toții să aibă dreptul la aceeași parte”, a declarat Țiriac, conform rosario3.com, în urmă cu ceva timp.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu