ANALIZĂ Suntem contemporani cu nişte coloşi ai tenisului: Djokovici, Federer şi Nadal, performanţă ireală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca în mai toate turneele de Grand Slam, pe cât de clară a fost victoria campioanei din proba feminină – Bianca Andreescu a trecut de Serena Williams în minimum de seturi, în două ore – pe atât de dramatic şi spectaculos a fost deznodământul la masculin.

În finala dintre Rafael Nadal (3 ATP) şi Daniil Medvedev (5 ATP), lucrurile păreau a fi foarte simple, la un moment dat. Spaniolul de 33 de ani a luat primele două seturi, 7-5, 6-3, şi părea că va bifa un succes facil. Condus cu 2-0 la seturi, rusul de 23 de ani nu numai că nu s-a predat, dar chiar şi-a început revenirea senzaţională: 7-5, 6-4, în următoarele două seturi! Decisivul a fost fantastic: Nadal s-a dus la 5-2 şi a avut două mingi de meci la 5-3! Medvedev le-a apărat, s-a apropiat la 5-4, scor la care a avut minge de break, de 5-5! Rafa a depăşit însă momentul sufocant şi, imediat, a valorificat a treia minge de meci: 6-4.

Astfel, continuă dominarea tridentului Djokovici (1 ATP, 32 de ani), Nadal (2 ATP, 33 de ani), Federer (3 ATP, 38 de ani) în competiţiile majore. Aceşti trei coloşi ai circuitului masculin au câştigat 14 din ultimele 16 trofee de Grand Slam!

Acest ultim triumf al lui Nadal la Flushing Meadows, cel cu numărul 4, l-a apropiat pe spaniol de liderul all-time al clasamentului întocmit pe baza victoriilor obţinute în turneele majore. În acest moment, Federer are cele mai multe titluri de Grand Slam în palmares, 20. Nadal, mai tânăr cu cinci ani, îi suflă însă în ceafă, având 19 trofee. Podiumul e completat de Djokovici cu 16 victorii. 

Medvedev s-a împăcat cu publicul de pe „Arthur Ashe“

Chiar dacă a părăsit terenul învins, rusul Daniil Medvedev a fost aplaudat în picioare de cei prezenţi pe arena „Arthur Ashe“. Spectatorii au apreciat dăruirea rusului într-un meci-maraton, de aproape cinci ore.

Astfel, Medvedev, cel care intrase în conflict cu fanii la startul întrecerii, a părăsit US Open cu fruntea sus. „Am simţit că oamenii aceştia vor mai mult tenis. M-au susţinut ca nişte nebuni. Vreau să-mi cer scuze pentru comportamentul meu de la începutul turneului. Sunt om şi fac greşeli, vă mulţumesc din inimă“, a spus Medvedev.

Câştigătorii de Grand Slam la masculin, începând din 2016

An Australian Open French Open Wimbledon US Open

2016 Novak Djokovici Novak Djokovici Andy Murray Stan Wawrinka

2017 Roger Federer Rafael Nadal Roger Federer Rafael Nadal

2018 Roger Federer Rafael Nadal Novak Djokovici Novak Djokovici

2019 Novak Djokovici Rafael Nadal Novak Djokovici Rafael Nadal

Bilanţ: Djokovici (6 trofee), Nadal (5 trofee), Federer (3 trofee), Murray (1 trofeu), Wawrinka (1 trofeu)

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!