Un nou documentar reînvie controversele legate de Michael Jackson. Băiatul de 13 ani care l-a acuzat de abuz sexul povestește ce a văzut pe corpul megastarului
0Un nou documentar scoate la lumină detalii cutremurătoare din cazul lui Michael Jackson privind acuzațiile de abuz sexual. Conform anchetatorilor, un băiat de 13 ani a declarat poliției că a observat semne particulare care ar fi putut fi văzute doar dacă megastarul era dezbrăcat.
Un nou documentar aduce în prim-plan informații detaliate despre acuzațiile de abuz sexual asupra unui minor formulate împotriva lui Michael Jackson în 1993. Cazul a zguduit lumea muzicii și a declanșat o investigație amplă a Departamentului de Poliție din Los Angeles (LAPD), care a implicat interogarea victimelor, monitorizarea vedetei și percheziții autorizate prin mandat judecătoresc.
În centrul anchetei a fost Jordan Chandler, un băiat de 13 ani, care a afirmat că a suferit abuzuri sexuale din partea Regelui Popului și că a observat semne particulare pe corpul vedetei, care ar fi putut fi văzute doar dacă Michael Jackson era dezbrăcat.
Documentarul dezvăluie modul în care acuzațiile s-au materializat și cum anchetatorii au strâns dovezi pentru a confirma veridicitatea mărturiilor, precum și efectele acestui scandal asupra carierei și imaginii publice a artistului, potrivit DailyMail.
Ce a povestit băiatul
Jordan Chandler l-a întâlnit pe Michael Jackson pentru prima dată într-un restaurant, când era foarte mic, iar ulterior cei doi au început să se viziteze reciproc.
Conform detectivilor Rosibel Smith și Federico Sicard, care apar în documentar, băiatul a relatat că Michael Jackson îl atingea în mod inadecvat și a descris în detaliu anumite semne de pe corpul vedetei pop, ceea ce a condus la concluzia că artistul era dezbrăcat în momentele în care se produceau aceste abuzuri.
Poliția a obținut un mandat de percheziție, inclusiv pentru zonele intime ale cântărețului, la întoarcerea acestuia din turneul mondial „Dangerous World Tour”, care a fost anulat după izbucnirea scandalului.
Operațiunea a implicat monitorizarea atentă a artistului de către detectivi și documentarea detaliilor furnizate de victimă, pentru a confirma autenticitatea acuzațiilor. Ancheta a durat săptămâni, iar autoritățile au colectat dovezi pentru a verifica fiecare aspect al reclamațiilor băiatului.
În timpul procesului, s-a constatat că tatăl băiatului, Evan Chandler, a încercat să obțină bani de la Michael Jackson pentru a retrage acuzațiile, dar anchetatorii au subliniat că băiețelul nu părea motivat financiar, astfel că nu s-au îndoit de declarațiile lui. El a cooperat cu poliția, iar mărturiile sale au stat la baza procesului civil ulterior.
Procesul și impactul asupra imaginii lui Michael
În 1994, familia Chandler a obținut o despăgubire de 20 de milioane de dolari, în urma unui acord civil, iar Michael Jackson nu a fost pus niciodată sub acuzare penală.
Vedeta a negat toate acuzațiile, susținând că acestea erau „total false” și că familia Chandler a încercat să-l șantajeze. În ciuda nevinovăției stabilite legal, imaginea publică a lui Michael Jackson a fost grav afectată. Echipa sa a încercat să-i reabiliteze reputația, promovând relația cu Lisa Marie Presley, care a captat atenția presei și a publicului, deturnând discuția de la acuzațiile de abuz.
ontroversele au continuat, însă, să-l însoțească pentru tot restul vieţii.
În documentarul „Living With Michael Jackson” realizat de Martin Bashir în 2003, artistul a confirmat că dormea în același pat cu copii care nu-i erau rude, generând un val de indignare publică și reacții critice chiar şi din partea consilierului său spiritual, rabinul Shmuley Boteach. Comentariile sale au fost considerate „absolut șocante”, indicând o lipsă de judecată adecvată și sensibilitate față de percepția socială a situației.
Documentarul recent reia mărturiile băiatului, detalii din ancheta LAPD dezvăluite de cei doi poliţişti și efectele pe termen lung asupra carierei și reputației lui Michael Jackson.