Prinţesa Beatrice a Marii Britanii a născut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţesa Beatrice, nepoata reginei Elizabeth II a Marii Britanii, şi Edoardo Mapelli Mozzi au devenit părinţii unei fete, potrivit unui anunţ publicat luni pe conturile de socializare ale familiei regale.

Fiica lor s-a născut sâmbătă, 18 septembrie, într-un spital din Londra, având o greutate de 2,7 kilograme.

Bunicii, între care prinţul Andrew şi Sarah Ferguson, şi străbunicii au fost informaţi şi sunt încântaţi de veste. 

„Familia ar vrea să mulţumească echipei spitalului pentru grija minunată”, se mai arată în mesaj.

A fost precizat că Alteţa Sa Regală şi copilul sunt bine şi că prinţesa Beatrice şi Mozzi sunt nerăbdători să o prezinte pe fiica lor fratelui ei mai mare, Christopher Woolf, fiul în vârstă de 5 ani al lui Mozzi dintr-o relaţie anterioară.

Prinţesa Beatrice s-a căsătorit în iulie 2020 cu omul de afaceri Edoardo Mapelli Mozzi, în cadrul unei ceremonii private la care au participat regina Elizabeth II şi rude apropiate.

Beatrice, în vârstă de 33 de ani, este fiica cea mare a prinţului Andrew şi a lui Sarah Ferguson.

Beatrice şi Mozzi, care deţine o companie de design interior, Banda Property, şi este cofondator al organizaţiei caritabile Cricket Builds Hope, s-au cunoscut în 2018.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat