Petrică Mîţu Stoian, o căsnicie, un divorţ şi nici un copil. „În privinţa recăsătoriei, timpul meu a trecut! Eu sunt la jumătatea vieţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capturi YouTube - Petrică Mîţu Stoian

Discret cu viaţa sa privată, Petrică Mîţu Stoian a stat departe de scandaluri amoroase, iar atunci când a divorţat de Carmen Mihaela, după un mariaj de 16 ani, a ieşit el singur public şi a vorbit, asumat, despre finalul căsniciei. Nu s-a mai recăsătorit însă, preferând libertatea burlăciei.

Îndrăgitul artist de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, aflat în stare gravă la secţia ATI, de la spitalul din Reşiţa, a murit sâmbătă, 6 noiembrie, la vârsta de 61 de ani. Este plâns de colegii de breaslă, de prieteni, de familie şi de fanii care l-au iubit. Pe cât de expansiv era pe secnă şi în emisiuni TV, pe atât era de discret cu ştirile despre viaţa sa privată. Despre Carmen Mihaela, femeia care i-a fost soţie timp de 16 ani, vorbea însă întoteauna cu respect şi admiraţie. Nu s-a mai recăsătorit şi nici nu are moştenitori.

„În privinţa recăsătoriei, timpul meu a trecut! Eu sunt la jumătatea vieţii. Îmi este foarte bine aşa, am o relaţie, sunt foarte bine şi mi-aş dori să rămână aşa. Lucrurile se fac la timpul lor, copiii se fac la timpul lor”, dclara Petrică Mîţu Stoian anul trecut, în emisiunea "Folclorul sub lupă", potrivit starpopular.ro.

„Eu le-am cam făcut pe toate. Dar dacă s-a întâmplat să n-am un urmaş, că asta este, nu sunt singurul. Sunt oameni mari, conducători de state care nu au urmaşi. Asta nu este un capăt de ţară. Am destui nepoţi care sunt aproape de mine. Cine e aproape de mine, mă iubeşte şi mă respectă, are toată dragostea mea. Cine nu, la revedere!”, mai spunea artistul în emisiunea de la Etno tv.

Află pe Click.ro de ce a divorţat Petrică Mîţu Stoian

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online