John Malkovich joacă în ultimul film al cineastului Raoul Ruiz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Malkovich

Actorul John Malkovich a început să joace, în Portugalia, în filmul „Débâcle", un proiect al cineastului chilian Raoul Ruiz - întrerupt după moartea acestuia în vara anului 2011 -, căruia starul american i-a adus un omagiu emoţionant, luni, la Lisabona.

„Nu pot să exprim în cuvinte unicitatea lui Raoul. Avea o viziune cinematografică deosebită, o privire singulară, o manieră de a filma pe care nimeni nu poate să o înlocuiască", a declarat John Malkovich, cu ocazia unei întâlniri cu publicul organizată la Lisabona.

După dispariţia regizorului franco-chilian, vara trecută, la Paris, producătorul portughez de film Paulo Branco a anunţat că intenţionează să ducă la bun acest film despre invaziile napoleoniene în Portugalia. Proiectul a fost reluat spre sfârşitul anului trecut de văduva cineastului, Valeria Sarmiento.
„Este dificil, dar trebuie să facem acest film pentru el", a declarat Valeria Sarmiento.

Înainte de acest proiect cinematografic, în care joacă numeroşi actori portughezi, dar şi francezi - Catherine Deneuve, Isabelle Huppert şi Michel Piccoli -, regizorul chilian turnase în Portugalia celebrul său "film-fluviu" care are o durată de patru ore şi 26 de minute, "Misterele Lisabonei", care descrie viaţa aristocraţiei lusitane în secolul al XIX-lea.

Pasionat de literatură, Ruiz a studiat dreptul şi teologia, înainte de a scrie numeroase piese de teatru. Şi-a prezentat primul lungmetraj, "Trois tigres tristes", ce spune poveştile de viaţă a trei personaje care trăiesc în Santiago de Chile, la Festivalul de Film de la Locarno, în 1969, fiind recompensat cu Leopardul de Aur.

Opera sa cinematografică, plină de credinţă şi inovatoare pe plan formal şi intelectual, era în acelaşi timp onirică şi a fost influenţată în mod evident de operele unor celebri romancieri din America Latină, precum Gabriel Garcia Marquez şi Jorge Borges.

Raoul Ruiz a regizat „Trois vies et une seule mort" în 1995, în care Marcello Mastroianni a interpretat unul dintre ultimele sale roluri. Selecţionat în competiţia oficială la Cannes, acest film l-a făcut celebru pe Ruiz pe scena internaţională.

Raoul Ruiz l-a descoperit pe actorul francez Melvil Poupaud, oferindu-i primul său rol într-un film, în „La ville des pirates" (1984), înainte de a-i oferi roluri în alte zece filme, printre care se remarcă „Dans un miroir" (1986) şi „Génealogies d'un crime" (1997).

Cineastul franco-chilian a semnat, de altfel, şi adaptările cinematografice ale unor romane celebre, precum „Le temps retrouvé" (1998), după „În căutarea timpului pierdut", de Marcel Proust, cu actriţa franceză Catherine Deneuve în rolul Odette şi cu americanul John Malkovich în rolul baronului Charlus, şi „La Maison Nucingen", după Honore de Balzac, cu actriţa franceză Elsa Zylberstein.

John Malkovich, născut în 1953, este actor, producător şi regizor, a apărut în ultimii 25 de ani pe afişele a peste 70 de lungmetraje şi a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar, pentru rolurile din „Locuri în inimă/ Places in the Heart" (1984) şi „În bătaia puştii/ In the Line of Fire" (1993).

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid