Jane Fonda, despre operaţiile estetice: „Nu sunt mândră. M-am oprit pentru că nu am vrut să ajung desfigurată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La 84 de ani, Jane Fonda  este într-o formă fizică excelentă FOTO Shutterstock

Jane Fonda este noua imagine a brandului suedez H&M, pentru o linie de haine de antrenament. La 40 de ani de când a lansat celebra casetă video cu exerciţii de fitness pentru acasă „Jane Fondaʼs Workout “, actriţa în vârstă de 84 de ani este la fel de activă ca întotdeauna şi crede că sportul şi un stil de viaţă sănătos sunt mult mai importante decât intervenţiile estetice, mărturisind că le regretă pe ale sale.

Într-un interviu acordat Vogue, Fonda a declarat că munceşte şi azi din greu pentru a fi în formă şi că sportul nu numai că ajutat-o în carieră şi afaceri (programul de fitness „Jane Fondaʼs Workout “ şi cele care au urmat s-au vândut în zeci de milioane de exemplare), ci a şi salvat-o de la depresie. 

„Vin dintr-o familie cu mulţi oameni depresivi. Una dintre modalităţile prin care evit depresia este sportul. Când mă mişc, când merg, când fac mişcare, depresia dispare. Sportul şi activismul sunt modul meu de a glumi cu depresia“, a spus actriţa.

Dieta este, de asemenea, un factor important pentru un stil de viaţă sănătos, dar a recunoscut că are uneori şi scăpări. „Am o dietă sănătoasă, dar nu rigidă. Am renunţat de mult la carnea roşie şi am redus consumul de peşte, dar mănânc multe legume, salate, alimente proaspete. Zahăr mănânc rar. Totuşi, am filmat în Italia două luni şi jumătate şi am mâncat îngheţată şi paste în fiecare zi. Dar nu m-am îngrăşat. Mă trezeam la şase dimineaţa şi mergeam una-două ore. Merg mult şi asta mă ajută. Nu mi-am dat seama când eram tânără, tinerii nu îşi dau seama niciodată cât de important este să-ţi menţii corpul puternic. În fiecare zi când cobor dintr-o maşină, mulţumesc divinităţii că am coapse puternice, că m-am antrenat să le păstrez puternice. Când conduc maşina şi trebuie să mă uit peste umăr, sunt recunoscătoare că mi-am păstrat flexibilitatea şi că pot întoarce capul fără să mă doară vreun muşchi. Sunt lucruri pe care nu le conştientizezi când eşti tânăr“, a mai spus ea.

Totuşi, actriţa are un mesaj pentru tineri: să nu se teamă de bătrâneţe şi să nu exagereze  cu intervenţiile estetice. „Tinerii trebuie să înţeleagă că bătrâneţea e ceva firesc, să nu le mai fie frică de ea, să realizeze că, doar pentru că ai o anumită vârstă, nu înseamnă că trebuie să renunţi la viaţă, la distracţie, la iubiţi sau iubite, la prieteni“, a declarat starul.

„De aceea le spun mereu oamenilor care este vârsta mea, pentru că vreau să-şi dea seama de toate aceste lucruri. Bine, pe de altă parte, creierul meu gândeşte: «Da, Fonda. Tu ai bani. Îţi poţi permite un antrenor, o operaţie estetică, tratamente faciale. Îţi poţi permite lucruri care te ajută să arăţi tânără». Asta e adevarat. Banii ajută. Gene bune şi mulţi bani, aşa cum a spus cineva odată. Dar atunci când spun asta, mă gândesc că toţi cunoaştem o mulţime de femei bogate care au avut tot felul de liftinguri şi chestii de genul acesta şi arată groaznic. Am făcut un lifting şi m-am oprit pentru că nu am vrut ajung desfigurată. Nu sunt mândră de faptul că am făcut unul şi, dacă ar trebui să-l fac din nou, nu ştiu dacă aş repeta experienţa. Poţi deveni dependent“, a mai spus ea.


 

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie