James Franco, acuzat că a ţinut cursuri de actorie pentru a profita de femei: cum s-ar fi comportat actorul cu elevele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Franco FOTO Guliver/Getty Images

Actorul şi regizorul James Franco (41 de ani), cunoscut pentru „The Distaster Artist“ şi „The Deuce“, a fost dat în judecată de două femei care îl acuză că a organizat cursuri de actorie în principal pentru a-şi crea oportunităţi de a profita de femei.

Cele două foste cursante, Sarah Tither-Kaplan şi Toni Gaal, au deschis procesul la Curtea Superioară din Los Angeles, potrivit revistei „Variety“, citată de News.ro. În plângere, starul este acuzat de discriminare sexuală, hărţuire sexuală, fraudă şi reclamă falsă. În documentele depuse, cele două reclamante susţin că Franco şi partenerii lui au avut un comportament neadecvat faţă de femeile care veneau la cursuri. 

James Franco şi partenerul lui de afaceri Vince Jolivette au deschis Studio 4 în 2014, cu filiale la New York şi Los Angeles. Cursanţii plăteau 300 de dolari pe lună. 

Cele două femei susţin că erau intimidate şi privite ca obiecte sexuale şi că au aflat că cele care erau dornice să să se dezbrace în faţa lui Franco şi a prietenilor lui primeau un tratament special. „Studio 4 nu a folosit decât la înşelarea elevilor creduli şi deseori foarte tineri să plătească pentru a susţine dorinţele financiare şi de exploatare ale pârâţilor“, se arată în documente.

Potrivit plângerii, Franco a ţinut un masterclass despre scenele de sex din filme. La audiţiile pentru acest atelier, elevii erau forţaţi să participe la activităţi sexuale care treceau dincolo de normele din industrie. Audiţiile erau înregistrate, iar Franco le revedea pentru a decide cine va participa la cursul respectiv.

Avocatul cineastului, Michael Plonsker, a transmis că Franco va căuta să obţină despăgubiri din partea reclamantelor şi a avocatului lor pentru deschiderea acestui proces abuziv.

„Nu este prima dată când aceste acuzaţii sunt făcute şi au fost deja demontate. James nu doar că se va apăra, dar va cere daune reclamanţilor şi avocaţilor lor pentru că au deschis acest proces indecent în ideea de a-şi face publicitate“, a spus Plonsker. 

Tither-Kaplan este una dintre cele cinci femei care l-au acuzat pe Franco de hărţuire sexuală, într-un articol apărut în 2018 în „Los Angeles Times“. Actorul a negat acuzaţiile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort