George Clooney este tată de gemeni: soţia sa a dat naştere primilor moştenitori ai actorului. Ce nume vor primi micuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gemenii Ella şi Alexander sunt primii copii ai cuplului FOTO Getty Images

Amal Clooney (39 de ani), soţia actorului George Clooney (55 de ani), a născut, marţi, un băiat şi o fată. Cuplul şi-a numit copiii Ella şi Alexander, a scris BBC, potrivit News.ro.

„În această dimineaţă, Amal şi George i-au primit pe Ella şi Alexander Clooney în viaţa lor“, a declarat un purtător de cuvânt al actorului George Clooney. Acesta a spus că ambii copii sunt „fericiţi, sănătoşi şi sunt foarte bine“.

Reprezentantul actorului a făcut şi o glumă spunând că „George este sedat şi îşi va reveni în câteva zile“. Gemenii sunt primii copii ai cuplului Clooney, iar potrivit presei americane celebrul cuplu a apelat la fertilizare in vitro.

George Clooney a povestit în luna februarie, în emisiunea „Rencontres de Cinema“, citat de Huffington Post, despre momentul în care şi-a anunţat prietenii că va deveni tată: „Am fost să iau cina cu mai mulţi prieteni care au deja copii în colegiu. Iniţial, când le-am dat vestea, toţi au fost foarte încurajatori: «O să fie minunat, o să-ţi placă la nebunie». Apoi s-a lăsat liniştea şi dintr-odată toţi au început să imite copii care plâng. Am izbucnit cu toţii în râs.“

George Clooney nu s-a ferit să vorbească şi despre faptul că va avea o vârstă destul de înaintată când se vor naşte primii săi copii, mărturisind că a fost inspirat de actorul francez Jean-Paul Belmondo, care a avut un copil cu a doua sa soţie, Nathalie Tardivel, pe când avea 70 de ani. „Având în vedere acest lucru mă simt puţin mai bine că voi avea 56 de ani când se vor naşte gemenii“, a spus actorul.  

Actorul George Clooney şi Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-au cunoscut, în Italia, prin intermediul activităţiile ei profesionale. Cei doi s-au afişat pentru prima oară în public în octombrie 2013, iar în aprilie 2015 s-au logodit. Cuplul s-a căsătorit în septembrie 2015, la Veneţia, în cadrul unei ceremonii cu fast, lungă de patru zile, urmată de un „maraton“ de petreceri, ce au adunat laolaltă nume sonore din showbiz, întregul eveniment fiind catalogat de presa internaţională drept „nunta anului 2015“.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux