Fiica lui Vadim Tudor, la 7 ani de la moartea lui: „Dacă ar fi trăit acum, l-ar fi considerat în continuare nebun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata cea mare a lui Vadim Tudor, Lidia, a vorbit despre situația politică din România, la 7 ani de la moartea politicianului. Parastasul acestuia a avut loc sâmbătă și a fost o ceremonie restrânsă.

Corneliu Vadm Tudor a murit în 2015 FOTO Facebook

„Pentru noi parcă ar fi fost ieri. După ce a trecut şocul acela iniţial, din contră, am trăit mai intens tot ce s-a întâmplat. Pe măsură ce anii trec şi lucrurile se aşează, ne aducem aminte şi trăim acele momente la mare intensitate”, a declarat Lidia Tudor, fiica lui Vadim Tudor.

Lidia a vorbit la Antena 3 despre situația politică actuală și a precizat că „sunt foarte mulți cei care îi dau dreptate tatălui meu (Vadim Tudor), dar cu siguranță dacă el ar fi trăit acum, l-ar fi considerat în continuare nebun”.

„Uite că vorbele nebunului Vadim s-au adeverit și i-a avertizat pe români de atâtea ori că vom traversa această perioadă și că toate aceste greutăți ne vor ajunge, încât am ajuns acum în 2022 fără el, singuri la mâna lor, cum ar veni, fără nimeni să ne ajute, fără nimeni să ne mai avertizeze, fără nimeni să ne ia apărarea și cu siguranță ar fi tunat și ar fi fulgerat în continuare”, a mai spus ea.

Lidia Vadim Tudor, fiica cea mare a politicianului FOTO Facebook

De asemenea, ea a precizat că „noțiunea de patriotism” merită mai mult în România și că apreciază orice persoană care își iubește patria, dar „este nevoie de mult mai mult pentru a fi în politica românească și pentru a ocupa scaunul unor persoane precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu și toți ceilalți din generația tatălui meu.”.

Lidia crede că „cineva din noii naționaliști, din noii patrioți de serviciu se ridică la talia tatălui meu. Sub nicio formă. Nu cred asta. Și asta putem vedea cu toții cu ochiul liber. Adică trebuie numai să urmărim un discurs al unui politician contemporan cu noi și un discurs al tatălui meu. Și vom vedea diferența”.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”