Dan Helciug: „Numărul concertelor mele a scăzut cu 90%. Am trăit din economii şi din mici proiecte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ce în ce mai mulţi artişti şi-au exprimat supărarea cu privire la măsurile luate de autorităţi în ultimele zile, printre aceştia fiind şi solistul trupei Spitalul de Urgenţă.

„Faţă de anul trecut, numărul concertelor mele a scăzut cu 90%. Am trăit din economii până acum şi din mici proiecte, precum pus voce la Disney, teatru... M-am descurcat cum am putut. Am avut câteva cântări în vară, la terasă, care prind şi ele bine în lunile viitoare. De asemenea, am deschis o şcoală online de artă, Dan Helciug Art Academy, unde alături de alţi doi colegi de trupă predăm cursuri de actorie, de artă vocală, de chitară, de pian etc. Am deja cinci copii înscrişi”, a declarat Dan Helciug pentru Click!.

Spre deosebire de alţi artişti care au pus la îndoială existenţa virusului, Helciug nu contestă acest fapt, însă consideră măsurile luate de autorităţi ca fiind greşite. „Nu sunt supărat, nu sunt dezamăgit, doar consider că trăim o psihoză în masă, construită în jurul unui virus care există, dar generează mult prea mare panică. Eu nu contest existenţa virusului, contest măsurile proaste care s-au luat în special în zona culturală. Ba deschidem, ba închidem, ba permitem 50%, ba 30%.

Noi artiştii suntem într-o situaţie paradoxală: dacă mi-aş exprima o supărare, aş fi arătat cu degetul că nu respect medicii, că îmbolnăvesc oamenii, m-ar acuza autorităţile, mass media. Nici pe departe, eu contest măsurile luate şi suspendarea dreptului la muncă, fără să fi fost făcute statistici şi studii serioase în zona asta de activitate”, mai spune Dan Helciug.

Pentru a afla părerile altor artişti, precum Dan Bitman, Julia Chelaru sau soţii Maxer, puteţi citi articolul de pe click.ro.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie