Cristina Cioran, însărcinată la 43 de ani: „Nasc în septembrie”. Cine este noul iubit al actriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina Cioran este în culmea fericirii! La 43 de ani, vedeta a dat vestea cea mare: este însărcinată în patru luni! Cristina Cioran şi noul ei iubit, Alexandru Dobrescu, au fost şi ei luaţi prin surprindere de vestea că vor avea un bebeluş.

„Am intrat în trimestrul doi, sunt însărcinată în patru luni. În septembrie ar trebui să nasc. Vreau să fie zodia Fecioară. Sper să fie fetiţă. Aşa zice lumea, pentru că mi-a fost rău. Am avut pofte în prima lună, mâncam şi masa, că luam nişte vitamine. Mi-e teamă ca voi lua multe kilograme. Fac şi un tratament cu hormoni, pentru ca e indicat la vârsta mea”, a anunţat vedeta, în emisiunea „Vorbeşte lumea”, de la Pro TV, unde va avea, începând de mâine, o rubrică zilnică de prezentat ştiri.

Cristina a povestit, cu lacrimi în ochi, că a ascuns sarcina timp de patru luni de zile ca să fie sigură că nu există complicaţii. „Sunt foarte emoţionată! Trei luni de zile nu am putut să mă bucur, mi-a fost frică să nu pierd sarcina. Am rămas foarte repede însărcinată, deşi am 43 de ani. Nu-mi vine să cred, sunt foarte fericită. Nu am vrut să spun până acum, pentru că mi-a fost frică, am zis să trec cu bine de primele luni. Mă simt extraordinar. După ce am aflat însă, săptămâna trecută, rezultatul analizelor, abia atunci am început să mă bucur cu adevărat”, a mai spus actriţa.

Citeşte continuarea pe click.ro!

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat