Brad Pitt şi Bono, solistul trupei U2, au fost curtaţi de Biserica Scientologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai controversate organizaţii din lume, Biserica Scientologică, reuşeşte să atragă de partea sa nume cunoscute de la Hollywood. Tom Cruise nu a fost singura vedetă curtată de această mişcare, Brad Pitt şi solistul trupei U2, Bono, numărându-se printre cei vizaţi, scrie „Huffington Post“.

Jenna Miscavige Hill (29 de ani), nepoata lui David Miscavige (liderul mişcării scientologice), o fostă membră a Bisericii, a declarat pentru „RadarOnline“ că cele două personalităţi, Brad Pitt şi Bono, au cochetat cu ideile Bisericii Scientologice.

„Este o strategie de a atrage celebritaţile, fiind vizate pentru influenţă, şi nu pentru banii lor. Liderii Bisericii ştiu că oamenii sunt obsedaţi de celebrităţi, iar prin atragerea lor pot atrage mai mulţi adepţi. Cred că vedetele sunt mai înclinate să fie egocentrice, iar scientologia satisface tocmai această dorinţă, eşti propriul Dumnezeu. Li se spune asta tot timpul, dar ei au un sentiment de nesiguranţă. 

Din acest motiv, personaje precum Brad Pitt sau Bono sunt perfecte pentru Biserica Scientologică, pentru că sunt foarte cunoscute“, a declarat Jenna Miscavige Hill pentru „RadarOnline“.

Bono, solistul trupei U2 FOTO Reuters

Mai mult, fosta membră a Bisericii Scientologice a povestit despre Brad Pitt că a trecut printr-o primă etapă pentru a deveni adept al mişcării. 

Actorul s-a implicat în scientologie pe vremea când avea o relaţie cu Juliette Lewis, care participa la cursurile Bisericii şi l-a luat cu ea. Pitt a trecut prin prima fază de purificare (metoda Hubbard), ce constă într-un program de detoxifiere controversat, creat de fondatorul mişcării, L. Ron Hubbard, ca primă metodă de testare a adepţilor. Scientologii o consideră o metodă eficientă prin care efectele pe termen lung ale abuzului de droguri pot să fie combătute.

„Îmi aduc aminte că mama lucra la sediul din Los Angeles al Bisericii, acolo unde se afla şi Brad Pitt. Îl îndrăgeam foarte mult la momentul respectiv. Se afla în zona de purificare, primul pas pentru a deveni adept. Cred că a ales scientologia datorită prietenei sale, Juliette Lewis, despre care ştiam că se droga, iar scientologia i-a salvat viaţa“, a mai completat Jenna Miscavige Hill.

După despărţirea de Juliette Lewis însă, actorul nu a mai mers la cursurile Bisericii, fapt care i-a determinat pe liderii mişcării să încerce să îl atragă, din nou, de partea lor.

Ce este scientologia

Scientologia este o mişcare religioasă esoterică controversată, creată de scriitorul de poveşti science fiction american L. Ron Hubbard, în 1952. Nu este considerată o mişcare, ci, mai mult, o sectă, care nu oferă date oficiale cu privire la numărul membrilor, deşi, la nivel global, peste 100.000 de oamenii participă la predicile Bisericii. Organizaţia îi consideră membri pe toţi cei care au participat vreodată la cursuri organizate de ea. Printre adepţii cunoscuţi ai scientologiei se află Tom Cruise, John Travolta, Priscilla Presley, Kristie Alley şi Kelly Preston.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget