Unul dintre investitorii de la „Imperiul Leilor“, în lacrimi în faţa unui concurent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
investitorii de la Imperiul Leilor

Cinci investitori puternici intră în Imperiul Leilor pentru a inspira şi susţine idei şi business-uri care au nevoie de finanţare. Prima ediţia a acestui sezon va fi difuzată miercuri, 10 februarie, de la ora 20.30

În următoarele 13 săptămăni, cinci dintre cei mai de succes lideri de business din România vor putea fi motivul pentru care zeci de antreprenori aspiranţi vor ajunge să-şi trăiască visurile sau se vor trezi la realitate. Au fler, experienţă, răbdare, mult suflet şi mulţi bani de investit. Însă doar în afacerea potrivită.

În prima ediţie, Dan Şucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu şi Dragoş Petrescu vor avea în faţa lor idei de afaceri care ar putea îmbunătăţi viaţa noastră de zi cu zi, tineri antreprenori cu produse şi servicii inovative, business-uri care salvează mii de vieţi, dar şi planuri de finanţare nerealiste.

Unul dintre concurenţi va cere o investiţie pentru ideea lui, promiţându-le leilor un profit care nu are nicio legătură cu realitatea. ”Din ce am înţeles în clipa de faţă, există o marjă foarte bună de profit, dar acest lucru nu este deloc dovedit. Este doar afirmat! Nu am cum să verific dacă lucrurile astea sunt reale sau nu!”, îi va spune Dan Şucu în mijlocul negocierii. Dacă acesta va risca şi îi va oferi finanţarea sau dacă se va retrage, vedem miercuri seară.

Poveştile de viaţă ale celor care luptă pentru visul lor vor trece LEII printr-un carusel de emoţii. Unul dintre cei cinci investitori va fi impresionat până la lacrimi de dorinţa de dezvoltare a unui concurent cu o afacere din domeniul medical. ”Povestea ta mi-a stârnit nişte amintiri destul de grele. Înainte de pandemie, am cumpărat câteva măşti cu intenţia de a-i ajuta pe cei care au nevoie. Una dintre întâlniri a fost cu cei de la Ambulanţă. Oamenii de acolo plângeau, se simţeau părăsiţi de ţară şi de noi... aveau o mască la două persoane. Situaţia asta era în tot oraşul, nu numai la Ambulanţă!”, va mărturisi acesta vizibil emoţionat de cele întâmplate.

În Imperiu, totul stă sub semnul neprevăzutului: de la afacerile care sunt prezentate în faţa leilor, până la intenţia de finanţare. Investitorii vor învăţa mâine seară una dintre cele mai uimitoare lecţii de viaţă, de la un concurent care-i pune într-o situaţie atipică. Chiar dacă unul dintre LEI îşi va exprima dorinţa de a finanţa un business, impunând o singură condiţie esenţială pentru dezvoltare acestuia, concurentul va refuza propunerea, spre uimirea tuturor. ”A primit o investiţie în proiect şi totuşi a refuzat-o. Matematic vorbind: a greşit”, va spune Cristina Bâtlan la finalul negocierii. LEUL care s-a oferit să sprijine acel business şi să-l ajute în dezvoltare va fi uimit de refuzul primit: ”Eu nu mă aşteptam să refuze oferta!”.

Dan Şucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu şi Dragoş Petrescu sunt cei cinci lei care intră în Imperiul Leilor. Al doilea sezon începe miercuri, 10 februarie, de la ora 20:30, la PRO TV.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple