Un copil în vârstă de patru ani a câştigat premiul de originalitate de la „Românii au talent“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Ciobanu, în vârstă de patru ani, a câştigat premiul de originalitate din cel de-al zecelea sezon „Românii au talent“, în urma voturilor telespectatorilor.

Vlad Ciobanu, în vârstă de numai patru ani, a fost desemnat de telespectatori drept cel mai original concurent de la Românii au talent. 

Anunţul a fost făcut în finala celui de-al zecelea sezon, difuzată live la Pro TV, vineri seară, 29 mai. 

Vlăduţ a fost recompensat cu un premiu în valoare de 10.000 de euro. 

Micuţul concurent este din Chişinău, iar în etapa audiţiilor a avut un moment plin de emoţie. Vlad Ciobanu a interpretat o poezie în faţa juriului şi a topit inimile tuturor. El este şi cel mai tânăr concurent din cel de-al zecelea sezon al show-ului de la ProTV.  

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%