Survivor România. Motivele reale pentru care Alexandra Stan şi Marilena au părăsit competiţia. De ce au clacat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Kanal D

Două eliminări dintr-un foc, joi seară, la Survivor România 2021! După Marilena Ciucurean, care a abandonat competiţia din cauza epuizării fizice şi psihice, şi Alexandra Stan şi-a luat "la revedere" de la Faimoşi şi de la Războinici. Medicul i-a interzis vedetei să ducă lupta mai departe.

În cadrul ediţiei de joi s-a întrunit un Consiliu de urgenţă, în cadrul căruia Daniel Pavel avea să anunţe o veste-şoc pentru echipa roşie. Din considerente medicale, Alexandra Stan nu mai poate continua parcursul ei la “Survivor România”, motiv pentru care Faimoasa a părăsit competiţia. „Problemele noastre, ale mele şi ale Marilenei, s-au asemănat, chiar dacă am avut alt parcurs. La mine a fost factorul psihic care m-a doborât. Mi-a fost greu să intru pe anumite trasee, pentru că a trebuit să-mi înving anumite frici. Am avut multe frici şi multe slăbiciuni la început. După aceea, am început să mă simt rău fizic, a trebuit să fac analize. Eram destul de slăbită, am probleme cu rinichii, aşa m-am născut, am avut parte de îngrijiri medicale bune aici. Medicii mi-au dat tratament şi sunt ok acum. Când eşti acolo, lipsit de hrană, trecut prin toate stările, lipsit de familie, până la urmă clachezi. E foarte greu să mergi mai departe. Eu am spus de la început că stau cât mă duce corpul. Mă simţeam slăbită, aveam ameţeli, aveam şi probleme cu stomacul. Medicii au decis că nu am cum să mai continui. Survivor nu e numai pentru a câştiga premiul cel mare, e pentru a-ţi depăşi limitele. De aici încolo, eu nu voi mai face compromisuri, sunt eu, oamenii o să mă vadă aşa cum sunt, dacă le place bine, dacă nu le place treaba lor!”, a declarat Alexandra Stan, la emisiunea Teo Show (Kanal D), direct din Republica Dominicană.

Află pe Click! adevăratul motiv pentru care Marilena a părăsit competiţia

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Kanal D Romania (@kanaldromania)
Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor