Serialul de comedie „Familia Bundy“ va avea o continuare, centrată pe personajul Bud Bundy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Familia Bundy“ va avea o continuare, producţia TV urmând să îl aibă ca personaj central pe Bud, fiul îndrăgitului cuplu Al şi Peggy, familia disfuncţională din Chicago a cărei poveste a stat la baza unuia dintre cele mai urmărite seriale de comedie în anii 1990.

Serialul care le-a adus faimă actorilor Ed O᾿Neill, Katey Sagal, Christina Applegate şi David Faustino va avea o continuare, la 27 de ani de la premieră, protagonistul noului show TV urmând să fie David Faustino, care va da din nou viaţă personajului Bud Bundy. Noua serie TV va fi produsă de Sony Pictures Television, potrivit hollywoodreporter.com.

Deocamdată nu există informaţii referitor la care dintre ceilalţi membri ai distribuţiei originale vor apărea în noul serial, în afara lui David Faustino.

Serialul „Familia Bundy“, în original „Married … With Children“, a fost difuzat iniţial în Statele Unite, de postul de televiziune Fox, în perioada 1987 - 1997, timp de 11 sezoane şi 259 de episoade. Povestea familiei disfuncţionale din Chicago a fost creată de Michael G. Moye şi Ron Leavitt.

Protagoniştii serialului s-au bucrat de o carieră de succes după apariţia în „Familia Bundy“. Ed O᾿Neill joacă în sitcomul de succes „O familie modernă“, alături de Sofia Vergara, Christina Applegate a avut roluri în mai multe seriale de comedie şi continuă să fie una dintre actriţele cele mai solicitate în domeniu, Katie Sagal joacă în serialul dramatic „Sons of Anarchy“ şi este o cântăreaţă de succes. David Faustino a apărut recent într-un episod din „O familie modernă“, alături de Ed O᾿Neill.

Distribuţia originală s-a reunit recent cu ocazia dezvelirii unei stele dedicate lui Katie Sagal pe faimosul bulevard al celebrităţilor din Hollywood.

„Familia Bundy“ nu este singurul serial al anilor 1990 care reintră în atenţia producătorilor de televiziune americani. Sitcomul „Casă plină“ va beneficia de o continuare a poveştii care le-a făcut celebre pe gemenele Mary-Kate şi Ashley Olsen, alături de John Stamos şi Bob Saget.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”