Pro TV, de şapte ori peste Antena 1 în audienţe: câţi oameni s-au uitat la cea mai recentă ediţie „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emisiunea „Românii au talent“ a înregistrat cele mai mari audienţe din acest sezon FOTO Pro TV

În ediţia din 28 febuarie, emisiunea „Românii au talent“ a înregistrat cu cea mai recentă ediţie cele mai bune audienţe din sezon aproape 3 milioane de români văzând Pro TV, de şapte ori peste.

Cea mai recentă ediţie „Românii au talent“ a devenit cea mai urmărită din acest sezon, Pro TV având cifre de şapte ori mai mari decât Antena 1, care slasat pe locul doi, potrivit Paginademedia.

Astfel, la nivel naţional, Pro TV  a ţinut în faţa televizoarelor 2.968.000 de persoane şi a fost la distanţă foarte mare de Antena 1, care a avut doar 435.000 de oameni, iar Kanal D 1.133.000. 

La nivel urban, Pro TV şi-a menţinut prima poziţie, postul fiind vizionat de 1.571.000 de oameni, în timp ce Kanal D a fost văzut de 519.000. În targetul publicului de la oraşe, Antena 1 nu a reuşit să îşi păstreze măcar a treia poziţie, picând pe locul 4, cu 194.000 de telespectatori, locul al treilea revenindu-i României  TV (204.000). 

La nivel comercial, „Românii au talent“ a menţinut Pro TV pe primul loc, 591.000 de persoane fiind dornice să vadă ce talente mai au românii. În top au urmat Kanal D (167.000 de persoane) şi Antena 1 (107.0000) de persoane.

Mai multe pentru tine:
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux