Cine a părăsit „Ferma Vedetelor“ şi cine sunt cei şapte concurenţi care intră în săptămâna finală FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un concurent de la „Ferma Vedetelor“ a fost eliminat, iar cei şapte rămaşi în show-ul de la Pro TV se pregătesc de votul decisiv şi de ultimele confruntări pentru marele premiu.

Cel mai recent duel de la „Ferma Vedetelor“ s-a încheiat cu eliminarea lui Dinu Maxer din competiţia pentru titlul de fermierul anului şi marele premiu de 50.000 de euro. 

Cântăreţul a pierdut duelul în faţa comediantului Cosmin Natanticu, care este în fermă de la bun început şi care s-a aflat pentru prima dată în pericol de a fi eliminat. 

„Prefer să ies din competiţie prin duel, şi nu votat de cei pe care i-am dat eu afară“, a declarat Dinu.

În „Ferma Vedetelor“ au mai rămas, aşadar, Cosmin Natanticu, Vladimir Drăghia, Graţiela Duban, Rona Hartner, Tania Popa, Cătălin Neamţu şi Daniel Iordăchioaie. 

Ediţia din 3 mai a emisiunii a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, fiind urmărită la nivel naţional de aproximativ 1,3 milioane de telespectatori. 

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile