Al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“ va avea premiera în SUA pe 12 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2014, „Urzeala tronurilor“ a ocupat din nou primul loc în topul celor mai piratate seriale pe internet, poziţie pe care a ocupat-o şi în 2012 şi 2013 FOTO HBO

Al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ va avea premiera pe micile ecrane americane pe 12 aprilie, a anunţat televiziunea HBO, citată de people.com.

Reprezentanţii HBO au făcut acest anunţ în cursul zilei de joi şi au precizat că la aceeaşi dată, pe 12 aprilie, vor avea premierele noile sezoane din alte două seriale îndrăgite de publicul nord-american: „Silicon Valley“ şi „Vicepreşedinta/VEEP“.

În acţiunile sale de promovare a noului sezon din „Game of Thrones“, aşteptat cu nerăbdare de numeroşi fani din lumea întreagă, HBO a lansat săptămâna trecută un nou teaser pentru această producţie de televiziune.

De asemenea, fanii serialului „Urzeala tronurilor“ vor avea posibilitatea de a viziona într-o manieră inedită, pe marele ecran, două episoade din acest serial. Astfel, IMAX şi HBO s-au asociat de curând şi au anunţat că vor difuza ultimele două episoade din sezonul al patrulea din „Game of Thrones“ în peste 150 de cinematografe IMAX în perioada 23-29 ianuarie.

În 2014, „Game of Thrones“ a ocupat din nou primul loc în topul celor mai piratate seriale pe internet, poziţie pe care a ocupat-o şi în 2012 şi 2013.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/A Song of Ice and Fire“, de George R. R. Martin, serialul original HBO „Urzeala tronurilor“ are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor“.

George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete