UNTOLD lansează o campanie de donare de sânge în schimbul biletelor la festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii UNTOLD lansează şi pentru ediţia din 2021 o campanie de donare de sânge, în cadrul căreia doritorii pot obţine bilete gratuite la festival în schimbul acţiunii de donare.

Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Netwok, iniţiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă! Organizatorii lansează cea de-a şaptea ediţie a campaniei de donare de sânge care a mobilizat zeci de mii de oameni din România. În acest an, campania se desfăşoară în perioada 17 iulie - 5 septembrie în toate centrele de transfuzii din ţară. Totodată, caravana mobilă va fi prezentă în 11 oraşe mari din România", se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de organizatori.

„Ca şi în anii precedenţi, fanii festivalului UNTOLD vor putea dona şi anul acesta, atât în centrele fixe, cât şi la caravanele mobile. Caravana poate fi găsită în 11 oraşe ale ţării: Bucureşti, Constanţa, Târgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Ploieşti, Craiova, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Cluj-Napoca. Toţi cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD 2021", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, cei care donează sânge la caravana mobilă şi se înscriu în baza de date „Şi Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD şi tichete de cumpărături de 100 de ron din partea Kaufland România. De asemenea, cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din ţară trebuie să acceseze site-ul untold.com, secţiunea Blood Network, unde vor completa formularul solicitat, vor ataşa o poză cu adeverinţa de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher valoric de 10 euro pe care îl vor putea folosi la achiziţionarea abonamentelor pentru UNTOLD 2021.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie