Reacţia lui Smiley după ce fratele său a fost desemnat managerul anului 2019: „Suntem diferiţi. Ne completăm perfect“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smiley şi fratele său, Filip Maria, la gala „Eroii anului 2019“ organizată de revista Capital FOTO Talentivity

CEO-ul HaHaHa Production Filip Maria (29 de ani), fratele cântăreţului Smiley (36 de ani), a fost recompensat de revista Capital cu premiul „Managerul anului 2019“.

Filip Maria, care conduce de şase ani în calitate de CEO, alături de fratele său mai mare, Smiley, compania HaHaHa Production, a primit premiul Managerul anului 2019 – Performanţă în management de top la Gala Capital „Eroii anului 2019“ care a avut loc pe 4 decembrie.     

Nominalizat la categoria lui alături de nume importante din business-ul românesc, precum managerii de la Microsoft şi Untold, Filip Maria, în varstă de 29 de ani, a reuşit să câştige trofeul de managerul anului pentru impactul puternic pe care compania pe care o conduce a avut-o în ultimul an pe piaţa industriilor creative din Romania. 

Filip Maria, fratele lui Smiley, a fost desemnat managerul anului 2019 FOTO Talentivity

Reacţia lui Smiley după ce fratele său a fost desemnat Managerul anului 2019

Smiley este foarte mândru de fratele său şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Filip. „Eu cred foarte mult în Filip şi în viziunea lui asupra companiei HaHaHa Production. Studiază foarte mult, proiectează, face strategii, experimentează, aduce plusul de raţiune necesară într-o muncă artistică. Suntem diferiţi, el vorbeşte de profitabilitate, eu o mixez mereu cu creativitate şi cred că suntem pe drumul cel bun, ne completăm perfect şi îi mulţumesc pentru asta. Mă bucur că şi piaţa industriilor creative i-a sesizat şi premiat aportul“, a declarat Smiley, artist, producător, compozitor şi fondator HaHaHa Production. 

Smiley şi fratele său, Filip Maria, la gala „Eroii anului 2019“ organizată de revista Capital FOTO Talentivity

„Am fost uimit şi măgulit când am auzit că am câştigat acest premiu la o gală la care sunt prezente personalităţi atât de importante din business-ul românesc. Este prima dată când în familia noastră altcineva în afară de Smiley urcă pe o scenă. De şase ani, pe lângă frate, mama, tata, numesc «familie» şi colegii de la HaHaHa Production, compozitori, producători, artişti, echipa de management şi administrare. Premiul pe care eu l-am primit este în egală măsură şi premiul lor. Eu cred că România are nevoie de entertainment în business şi de business în entertainment şi le mulţumesc celor care ne ajută şi ne încurajează să ne continuăm visul şi drumul către cea mai buna piesă“, a declarat Filip Maria imediat dupa ce a primit trofeul. 

Filip Maria, pe scena „Eroii anului 2019“ FOTO Talentivity

La Gala Capital au participat, pe lângă personalităţi importante din lumea politicii, a business-ului şi a industriilor profitabile din România, şi mama lui Filip, Smiley, fratele său, şi o mulţime de colegi din echipa HaHaHa Production. 

„Sunt fericită că am doi băieţi campioni şi că fiecare dintre ei şi-a găsit vocaţia şi face ce îi place. Faptul că ei lucrează împreună şi că sunt fericiţi să construiască un proiect atât de frumos mă bucură foarte mult. Noi i-am educat să fie buni în tot ceea ce fac, să fie oneşti, să iubească oamenii şi să pună pasiune şi iubire în profesia lor, ca să fie fericiţi şi împliniţi. M-am bucurat nespus să-l văd şi pe Filip pe scena unde în 99% din cazuri este «biroul» lui Andrei“, a spus plină de emoţie Ioana Maria, mama lui Filip şi a lui Smiley. 

Filip Maria, alături de mama sa, la gala „Eroii anului 2019“ FOTO Talentivity

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE