"Resident Evil" revine cu zombi şi mai mult sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Milla Jovovich este Alice, o femeie cu puteri supranaturale, care omoară monştri Creaturile schimonosite atacă din nou. Alice (Milla Jovovich), cu puterile ei supranaturale, nu mai poate fi

Milla Jovovich este Alice, o femeie cu puteri supranaturale, care omoară monştri

Creaturile schimonosite atacă din nou. Alice (Milla Jovovich), cu puterile ei supranaturale, nu mai poate fi controlată de corporaţia ucigaşă "Umbrella".

Înarmată din cap până în picioare, ea apără ultimul convoi de oameni necontaminaţi. Sfârtecă zombi şi "prăjeşte" ciori ucigaşe. Actriţa apare alături de Oded Fehr, Mike Epps, Spencer Locke şi Ashanti în cel mai recent episod al seriei "Resident Evil".

O femeie goală, chircită într-o cadă de duş, se trezeşte buimacă după un somn lung. Îşi pune pe ea o rochie roşie şi bocanci negri până la genunchi. O recunoaştem pe Alice (Milla Jovovich) din seria "Resident Evil" ("Experiment fatal" -2002 şi "Ultimul război" -2004), care e supusă unor teste de abilitate.

Cu stupoare o vedem pe Alice plină de sânge şi cu stomacul sfârtecat de gloanţe. Corpul inert e luat de doi bărbaţi camuflaţi din cap până în picioare şi aruncat într-o groapă plină de alte zeci de Alice moarte. Gata? Aceasta a fost porţia de Milla Jovovich?

Nu de alta, dar ne-am fi supărat rău şi am fi plecat din sală. Dar nu... Frumoasa Milla merge mai departe, în rolul aceleiaşi Alice, care în urmă cu cinci ani a reuşit să pătrundă în "stupul" organizaţiei "Umbrella". Trupurile neînsufleţite, toate purtând aceeaşi rochie roşie, aruncate grămadă într-o gropă, sunt de fapt nişte clone ale adevăratei Alice, care bântuie de una singură prin deşert, înarmată până în dinţi.

În lupta pornită pe cont propriu dă peste un convoi de oameni necontaminaţi. Puţinii pe care îi ajută să scape din mâna creaturilor ciudate sunt îndrumaţi să meargă în Alaska, singurul loc unde se mai respiră aer curat.

Sute de clone Alice, însetate de răzbunare

Dacă ne aducem aminte un pic, în "Experiment fatal", un virus mortal a scăpat de sub control, transformând întreg personalul de la "Umbrella" în "morţi vii", care la rândul lor încep să comită crime înspăimântătoare.
Apoi, în episodul doi, "Ultimul război", o găsim din nou pe Alice, care se trezeşte tot dintr-un somn lung.

Ea descoperă că strigoii însetaţi de sânge au fost eliberaţi în oraşul care înconjoară fabrica secretă a corporaţiei. La rândul ei, îşi dă seama că este un experiment "Umbrella" şi posedă puteri supranaturale.

În episodul al treilea şi cel mai recent din "Resident Evil", bazat pe unul dintre cele mai populare jocuri video despre o uriaşă casă contaminată cu zombi (există, de asemenea, o serie de cărţi care au ca subiect aceste jocuri), se duce aceeaşi bătălie contra monştrilor şi altor creaturi schimonosite. Mai multă violenţă şi mai mult sânge...

Milla Jovovich este de fiecare dată o apariţie încântoare şi din ce în ce mai dorită la Hollywood. Contrar apariţiei sale firave şi delicate, Milla e fioroasă când sfârtecă trupuri şi taie tot ce îi pică în mână.

Finalul celei de-a treia părţi este bun şi poate uşor previzibil. Oricum, lasă loc pentru o continuare. Alice e şi mai hotărâtă să elimine răul şi de data aceasta are şi ajutoare pe măsură: sute sau chiar mii de clone Alice aşteaptă să prindă viaţă...

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră